The Guardian: Cărţile scrise de deţinuţii celebri din România, o „portiţă” ce subminează lupta anticorupţie

Subiectul cărţilor scrise de deţinuţi în România a ajuns în cotidianul britanic The Guardian, care menţionează că publicarea unei cărţi cu valoare ştiinţifică poate reduce cu 30 de zile pedeapsa cu închisoarea, dar această "portiţă" subminează campania anticorupţie dusă de autorităţi.
Iulian Tudor
04 ian. 2016, 14:17
The Guardian: Cărţile scrise de deţinuţii celebri din România, o

Această „portiţă” subminează campania anticorupţie din România, comentează The Guardian în ediţia online, subliniind că nimeni nu evaluează impactul pe care îl are numărul mare de deţinuţi ce exploatează această lege.

Dan Voiculescu, unul dintre cei mai bogaţi oameni din România şi proprietarul unor posturi de televiziune, a fost condamnat la 10 ani de închisoare în august 2014, pentru corupţie. De atunci, a scris opt lucrări ştiinţifice, o realizare uimitoare după toate standardele, notează cotidianul britanic. Oricât de impresionant ar fi, există totuşi suspiciuni că productivitatea sa nu este motivată doar de zelul academic.

Conform legislaţiei române, pedepsele deţinuţilor pot fi reduse cu 30 de zile pentru fiecare carte cu valoare ştiinţifică pe care o publică, iar aceasta este o oportunitate de care profită mulţi condamnaţi într-o ţară implicată într-o campanie anticorupţie fără precedent, comentează The Guardian.

În timp ce se află în detenţie, politicieni şi oameni de afaceri în special publică lucrări pentru a profita de această „portiţă”, în condiţiile unor controale minime care să confirme valoarea sau chiar originalitatea operelor.

„Legea este de mulţi ani, dar nu am mai văzut astfel de abuzuri până de curând”, a declarat Laura Ştefan, expert anticorupţie şi fost director în Ministerul român al Justiţiei. „Se întâmplă într-un moment în care campania anticorupţie din România a început să genereze condamnări„, a adăugat ea.

Potrivit Administraţiei penitenciarelor, 415 lucrări ştiinţifice scrise de deţinuţi au fost publicate de la începutul lui 2013 până pe 9 decembrie 2015. În 2012, au fost numai şapte.

Există indicii puternice că multe dintre cărţi sunt scrise de „scriitori-fantomă” sau cel puţin sunt intens coordonate de asistenţi de cercetare din afară. Aceştia predau apoi textul deţinuţilor care îl scriu de mână şi plătesc pentru tipărirea câtorva sute de exemplare.

În aprilie 2015, omul de afaceri George Copos, care ispăşea o pedeapsă de patru ani de închisoare, a fost acuzat de plagiat în cazul unei cărţi pe care ar fi scris-o: „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV şi XVI”. El a fost eliberat între timp.

Citeşte şi: Motivul HALUCINANT pentru care George Copos a fost ELIBERAT. Motivaţia INSTANŢEI

Potrivit lui Cătălin Parfene, un istoric care şi-a scris lucrarea de masterat pe această temă în 2005, cartea lui Copos „are o structură identică, aceeaşi abordare istorică, acelaşi tip de argumentaţie, expresii şi pasaje similare, o structură identică a ideilor din teza” sa. De asemenea, Parfene a subliniat că lucrarea lui Copos a fost coordonată de acelaşi profesor.

El a aflat aceste lucruri pentru că un exemplar al cărţii a fost trimis la Biblioteca naţională, aşa cum prevede legea, toate celelalte exemplare fiind cumpărate aparent de autor.

În iunie, Universitatea din Bucureşti a anunţat că înfiinţează o nouă comisie de experţi care să analizeze cele două lucrări, dar chiar dacă decizia va fi împotriva lui Copos, este puţin probabil ca acesta să se întoarcă în închisoare pentru a ispăşi cele 30 de zile câştigate.

În total, Copos ar fi scris cinci cărţi în cele 400 de zile de detenţie. El a primit de asemenea reduceri ale pedepsei pentru că are mai mult de 60 de ani şi pentru că a lucrat la atelierul de tâmplărie al închisorii.

Între timp, Gigi Becali, controversatul proprietar al clubului de fotbal Steaua, şi-a redus perioada de detenţie scriind două cărţi, inclusiv una despre relaţia cu echipa sa de fotbal. Fostul politician Nicolae Vasilescu ar fi scris nouă cărţi din 2014 până în prezent, iar omul de afaceri Dinel Staicu a publicat şapte lucrări într-o perioadă similară.

În ultimele luni, unele persoane implicate în lupta anticorupţie din România au exercitat presiuni pentru eliminarea acestei „portiţe” sau măcar modificarea ei, scrie Mediafax.

„Nimeni nu verifică valoarea ştiinţifică a lucrării sau dacă (deţinuţii) au avut timp să scrie aceste cărţi”, a declarat procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi. „Oamenii scriu opt, nouă, zece cărţi fără nicio valoare ştiinţifică, dar tot obţin reducerea pedepselor. Acest lucru afectează indirect lupta împotriva corupţiei”, a subliniat ea.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surpriză din România care a trecut printr-o schimbare la față. E printre cele mai bogate din țară, construiește pe bandă rulantă și atrage fonduri cu o forță de nedescris. E la zi cu tot ce e nou și frumos. Până și transportul public este exclusiv electric
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni