Mircea Aron a arătat că CSM a înaintat Ministerului Justiției propuneri pentru modificarea legii, pentru a fi estompat acest fenomen.
„În comisia pe care am coordonat-o chiar eu, Comisia nr. 1 a CSM, am făcut deja propuneri concrete și i-am și spus doamnei ministru că propunerile se găsesc la minister. Din vreme ne-am gândit la chestiunea aceasta, adică asaltați cu acest val (…), am lucrat și am spus că nu este în regulă ceea ce se întâmplă. Este imposibil să scrii un volum în 48 ore, cum am citit undeva ieri, că nu orice lucrare este științifică și nu orice este tipărit înseamnă o carte. De aici trebuie plecat și judecătorii cred că vor putea înțelege chestiunea asta, dacă nu oricum modificarea legislativă a plecat de la noi sau propunerea de modificare legislativă. Știți foarte bine că noi putem avea inițiative în domeniul acesta, pe care le înaintăm ministrului Justiției”, a explicat Aron.
Șeful CSM a spus că nu știe de ce până acum ministerul nu a făcut nimic în acest sens.
„Nu știu, poate nu a găsit oportun, poate s-a gândit că, deși discutasem cu ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, chestiunea asta. (…) Asta era o promovare mai veche, e adevărat, celelalte, care se află în pachetul anexat la proiectul meu și pe care îl găsiți pe site-ul nostru, una sau câteva le-am trimis în 2014 iar celelalte le-am trimis în octombrie și noiembrie 2015. (…) Eu știu că se lucrează și acolo, chiar s-a lucrat în paralel”, a precizat judecătorul.
Mircea Aron crede că actualul ministru al Justiției se va preocupa de această problemă.
„Mie greu să știu care este relația ministerului întotdeauna cu Parlamentul. Și propuneri de-ale noastre, pe care le-am trimis (…) la MJ și au fost transmise mai departe, era vorba de deciziile de neconstituționalitate mai ales pe Codrul penal și Codul de procedură penală, acelea au ajuns, au fost trimise imediat, dar ele stau tot așa de multă vreme în Parlament. E greu să vă spun dacă eu am mijloace să controlez agenda Parlamentului, dar vom face discuții, în sensul acesta ne vom angaja și vom cere într-adevăr ca ceea ce trebuie modificat să fie modificat, pentru că, din punctul meu de vedere, noi tehnic am lucrat foarte bine pe ce am lucrat și ce am trimis acolo și nu cred că e nevoie de multe modificări în filosofia asta”, a mai adăugat noul președinte CSM.
CITEŞTE ŞI: Ministrul Justiţiei, noi precizări despre cărţile scrise de deţinuţii „scriitori”
Judecătorul Mircea Aron este noul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, acesta fiind ales miercuri, cu majoritate de voturi, pentru mandatul din 2016. Procurorul Luminiţa Palade a obţinut majoritatea voturilor pentru mandatul de vicepreşedinte.