DAKAR 2016. Stéphane Peterhansel, supranumit „Monsieur Dakar”, cu şase victorii la secţiunea moto şi cinci la clasa auto, s-a impus miercuri în 3h42:42, în faţa coechipierilor săi, Carlos Sainz, la 11 sec, şi Sébastien Loeb, la 27 sec.
Loeb, de nouă ori campion mondial de raliuri, câştigase precedentele două etape de la Dakar 2016 şi se menţine lider în fruntea clasamentului general, la 4 minute şi 48 de secunde de Peterhansel, în timp ce pe locul trei se află câştigătorul ediţiei de anul trecut, Nasser Al-Attiyah (Mini), la 11 minute şi 9 secunde.
Citeşte şi Sebastien Loeb, a doua victorie în două zile, la DAKAR 2016. Românul Gyenes a sosit al 16-lea
DAKAR 2016. La secţiunea moto, cu cel mai bun timp a fost înregistrat spaniolul Joan Barreda Bort (Honda), unul dintre pretendenţii la victoria finală, care a parcurs speciala în 4h05:30.El a fost însă penalizat cu cinci minute, astfel că victoria de etapă i-a fost acordată portughezului Paulo Goncalves, coechipierul său de la Honda, care a avut astfel un avans de 3 minute şi 11 secunde.
Românul Emanuel Gyenes a fost înregistrat cu al 25-lea timp, la 11 minute şi 58 secunde de Goncalves. În clasamentul general, Gyenes se află pe locul 21, la 22 de minute şi 28 de secunde de liderul Goncalves. Pe podiumul ierarhiei după patru etape la secţiunea moto se mai află argentinianul Benavides (la 2 minute şi 17 secunde de Goncalves) şi spaniolul Barreda Bort (la 3 minute şi 3 secunde de Goncalves).