Documentele lui Osama bin Laden vor fi publicate online

Captura de documente găsite de soldaţii americani care l-au lichidat pe şeful reţelei teroriste Al Qaida în complexul din Pakistan, de la Abottabad, vor fi date publicităţii până la sfârşitul acestei săptămâni, după cum a anunţat Casa Albă.
Romania TV
30 apr. 2012, 20:09
Documentele lui Osama bin Laden vor fi publicate online

Documentele secrete capturate anul trecut de comandoul de elită al SEAL conţin informaţii despre comunicarea între Osama bin Laden şi „locotenenţii” săi, precum şi jurnalul liderului Al Qaida, scris de mână, de el, în refugiul din Abottabad, a informat John Brennan, o oficialitate de la Casa Albă, responsabilă cu antiterorismul, citată de BBC online.

Din documente reiese, între altele, că Bin Laden intenţiona să schimbe numele Al Qaida dat reţelei sale teroriste, deoarece mulţi dintre cei mai importanţi membri ai acesteia fuseseră ucişi. „După ce mulţi dintre cei mai vechi şi experimentaţi comandanţi ai acestei reţele au fost ucişi, reţeaua Al Qaida a avut probleme în înlocuirea lor. De pildă, Bin Laden se temea că în reţea ar putea accede mediocrii în număr mare, fără experienţă, care ar putea să repete greşelile din trecut ale celor neexperimentaţi”, a mai precizat Brennan.

Iniţiativa Casei Albe intervine exact în săptămâna în care se împlineşte un an de la operaţiunea americană în care cel mai căutata terorist de pe planetă, care a pus la cale atentatele din 11 Septembrie 2001, a fost prins şi ucis în Pakistan.

 

 

Spynews
ADN-ul principalului suspect a fost găsit pe corpul Marinei, femeia ucisă în Brăila. Bărbatul i-ar fi mințit pe anchetatori
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Horoscop zilnic pentru luni, 22 iulie 2024. Oportunități pentru nativul Fecioară
Capital.ro
SE CONFISCĂ mașinile pe loc. Regulile se aplică deja LA GRANIȚA cu România
Playtech.ro
Cât de deștept ești în funcție de forma frunții. Mihai Voropchievici: Ei au o inteligenţă sclipitoare
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Omul care l-a făcut pe Ceaușescu președinte. Unul dintre cele mai misterioase personaje din istoria românilor, stalinizatorul României
Spynews
Ilie Pălie și Foca. Ce reprezintă cele două sărbători care vin după Sfântul Ilie
Spynews
”Noi nu suntem criminali”. Mama bărbatului suspectat că a ucis-o pe Marina din Brăila își apără fiul! Femeia spune că cei doi se cunoșteau
Evz.ro
El va fi viitorul președinte. Traian Băsescu știe
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
DETALII NOI | Primele DECLARAȚII ale presupusului criminal al doctoriței din Brăila. A procedat fix ca în filme 😱
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Dentista din Brăila a fost ucisă în 33 de secunde! Principalul suspect a fost reținut pentru 24 de ore
Capital.ro
ESTE ILEGAL să îți repari propria MAȘINĂ. Se consideră infracțiune
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Traian Băsescu susține reintroducerea stagiului militar obligatoriu în România
MediaFlux
Cum arăta VILA NUFĂRUL din NEPTUN, unde NICOLAE ȘI ELENA CEAUȘESCU își petreceau verile
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'