Cum îţi dai seama într-un minut dacă eşti bolnav? Ai nevoie doar de o lingură

Vizita la medicul de familie este obligatorie cel puțin o dată pe an, dar sunt câteva teste pe care le poți face și acasă, pentru a vedea cât ești de sănătoasă. Uite cum îți verifici în 60 de secunde starea organelor interne, scrie Unica.
Alina Costache
07 ian. 2016, 13:36
Cum îţi dai seama într-un minut dacă eşti bolnav? Ai nevoie doar de o lingură

Pentru a vedea dacă organele interne funcționează bine nu ai nevoie decât de o lingură. Folosește-o pentru a răzui partea din spate a limbii și încearcă să te duci cât mai aproape de gât. După ce ai făcut asta, înfășoară lingura într-o pungă de plastic și las-o un minut sub o lumină puternică, potrivit healthguide365.com. Lumina are rolul de a stimula dezvoltarea bacteriilor, așa că trebuie să fie foarte intensă, pentru ca rezultatul să fie concludent.

Cum interpretezi testul lingurii

Dacă ești sănătoasă, iar organele interne funcționează bine, punga de plastic va fi curată, în momentul în care o vei lua de pe lingură. Dacă, însă, rămân depozite colorate și cu un miros puternic, poate fi un semn timpuriu că plămânii tăi nu funcționează bine sau că ficatul, rinichii, hormonii sau intestinele au unele probleme. Mergi la medic în cazul în care rezultatul testului te îngrijorează și fă-ți analize amănunțite.

Ai limba crăpată la vârf? Mergi URGENT la medic! E vorba despre o boală GRAVĂ

Această evaluare făcută acasă te ajută să îți dai seama și dacă respirația ta miroase ciudat. Dacă, de exemplu, simți o aromă fructată, s-ar putea să ai o problemă metabolică, ce poate duce la diabet. Mirosul neplăcut poate indica probleme cu rinichii. Nu intra, însă, în panică, deoarece, de cele mai multe ori, respirația urât mirositoare are legătură cu problemele gingiilor sau cu amigdalele. Mergi la medicul de familie și discută cu el ce trebuie să faci mai departe.

Cum să îți cureți limba

Dacă rămân multe depozite pe punga de plastic, poate însemna și că ai o limbă încărcată și trebuie să o cureți mai des. Sunt dispozitive speciale, care îți permit să ajungi cât mai departe în spatele acestui organ. Mai ales când dormi, sistemul digestiv rămâne treaz și înlătură toxinele din organism, depozitându-le pe suprafața limbii. Dacă nu le elimini bine dimineața, ele sunt reabsorbite și pot duce la dificultăți respiratorii, probleme digestive și un sistem imunitar compromis.

Ce înseamnă când ai ochii roşii şi limba lipicioasă. Nimeni nu ţi-a spus asta

Când nu îți cureți limba bine, papilele gustative se pot bloca și apar, astfel, pofte false sau imposibilitatea de a te bucura de gustul alimentelor. Eliminând bacteriile, te bucuri mai mult de gustul alimentelor și îți ajuți sistemul digestiv să funcționeze mai bine. Depozitele toxice de pe limbă îți compromit și sistemul imunitar și te fac vulnerabilă în fața răcelilor și infecțiilor.

Dispozitivele de curățat limba se găsesc în orice farmacie și nu sunt foarte scumpe. Sunt mai eficiente decât periuțele de dinți, pentru că îți permit să ajungi mai departe, dar poți folosi și periuța de dinți dacă vrei. Important este să te concentrezi pe acea parte a limbii și vei scăpa de multe probleme de sănătate.

Spynews
„Ați divorțat amândouă?”. Cum răspund Adriana și Karmen Simionescu întrebării care stă pe buzele tuturor
Bzi.ro
Imagini fierbinți cu cea mai senzuală conducătoare de federație din România! Irina Deleanu arată senzațional la 49 de ani!
Fanatik.ro
Produsul românesc care a ajuns să fie medaliat cu aur în Europa. A devenit un simbol al excelenței și e de o calitate superioară
Capital.ro
Mașinile care rămân garantat blocate la ITP. Vor fi reverificate la sânge de RAR
Playtech.ro
Zodiile care câștigă o gălăgie de bani în octombrie 2024. Norocul le surâde
DailyBusiness
Se dau bani de la Guvern pentru încă 4 milioane de români! Anunțul major în România
Adevarul
Șeful serviciului de informații al armatei ucrainene anunță „schimbări serioase” în blocul de putere al Rusiei
Spynews
Fosta logodnică a lui Adrian Minune Jr., înțepătură pentru fiul manelistului, după ce a fost acuzată de infidelitate: „Fostul ruinează acum viața altcuiva”
Spynews
Soția lui Florin Salam, mesaj cu subînțeles: „Vei realiza cât rău mi-ai făcut”. Postarea cu care Roxana Dobre și-a surprins urmăritorii / FOTO
Evz.ro
Florin Piersic, surpriză pentru fani. Marele actor se întoarce pe scenă
Ego.ro
”Trădătoarea” tenisului românesc e mai FIERBINTE ca vara! Imaginile au scăpat pe internet FOTO
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță
Cancan.ro
Au crezut că nu le vede nimeni dar… 50 de vedete sexy cu mâna în chiloţei
Playsport.ro
IREAL! Suma uriașă pe care a primit-o Antonia de la o casă de pariuri! Unii nu câștigă atâția bani nici în două vieți
kanald.ro
Se dau rechizite școlare gratuite pentru elevii defavorizați! Data la care începe depunerea dosarelor
Capital.ro
Doliu la Digi și Antena 1. Tragedia a lovit lumea televiziunii: Să citiți și să-l pomeniți
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
Mariana spune că are o șopârlă în stomac: Medicii m-au trimis la...
substantial.ro
Gloria Bistriţa debutează cu victorie în Liga Campionilor împotriva CSM Bucureşti
MediaFlux
BANII au intrat deja în CONTURI! Simona Bucura-Oprescu a ANUNȚAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...