Mugur Isărescu: CREŞTEREA salariilor, INEVITABILĂ în România, dar trebuie făcută PRUDENT, câte puţin

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a declarat, joi, că majorarea salariilor este inevitabilă în România, în contextul integrării europene, însă "concubinajul" acesteia cu reducerea taxelor trebuia evitat. Mugur Isărescu a adăugat că ar fi bine ca veniturile să urce "câte puţin", prudent, pentru a nu fi reduse ulterior.
Iulian Tudor
07 ian. 2016, 18:08
Mugur Isărescu: CREŞTEREA salariilor, INEVITABILĂ în România, dar trebuie făcută PRUDENT, câte puţin

„În România, în condiţiile adâncirii integrării, a libertăţii mişcării forţei de muncă, cred că este inevitabilă creşterea salariilor. Din acest motiv şi pentru că vedem această majorare de salarii ca un lucru pe care niciun guvern nu va putea să-l evite decât cu mari riscuri, politice, sociale dar şi economice, am considerat că relaxarea fiscală este exagerată şi nu foarte prudentă. Uitaţi, se întâmplă ceea ce nu este de dorit, două lucruri care nu este bine să intre în concubinaj au intrat, creşteri mari de venituri concomitent cu reduceri importante de impozite”, a declarat Isărescu într-o conferinţă de presă, organizată după o şedinţă de politică monetară.

Citeşte şi: Mugur Isărescu: BNR se aşteaptă la o lege mai bună în ceea ce priveşte darea în plată

Un risc pentru anul 2016, un an electoral, ar fi ca autorităţile să dea prea mult, a spus Isărescu.

„Politic, tot timpul trebuie să dai ceva şi în orice caz nu trebuie să iei. Întrebarea este aşa: Dacă se dă prea mult, cine mai are curajul să ia? (…) Cine mai are curajul politic să iasă să spună: Trebuie luat că s-a dat prea mult? Ca să nu ajungem într-o astfel de situaţie, care înseamnă o ajustare de piaţă, în care ia piaţa, întrucât echilibrele se restabilesc în economie, (…) este bine să se dea câte puţin, cu prudenţă, ca să nu fim în situaţia să luăm, mai ales într-un an electoral este greu de luat. Este greu de luat oricând. O viziune mai atentă cu procentele de creştere şi la venituri şi la alte lucruri care se dau este necesară”, a afirmat el.

Autorităţile ar trebuie să fie mai prudente în privinţa macrostabilităţii, astfel încât creşterea economică să nu fie erodată mai târziu de creşteri de dobânzi, de inflaţie sau de deprecieri de curs, a spus guvernatorul.

„Macrostabilitatea este precum sănătatea: îţi dai seama cât de importantă este când o pierzi. Când o ai şi este şi din plin crezi că este un fapt de viaţă şi că o ai pentru totdeauna. Numai când începi să dai cu capul de pereţi şi să ajungi prin spitale îţi dai seama cât de important este să păstrezi sănătatea. Nu trebuie să ajungem într-o asemenea situaţie”, a declarat Isărescu.

De asemenea, guvernatorul a apreciat rediscutarea în vara anului trecut a unora dintre aspectele relaxării fiscale, întrucât actualul guvern se află, chiar şi după aceste modificări, la limita deficitului bugetar pentru anul următor, scrie Mediafax.

„Este bine şi ce s-a câştigat în urma disputelor de astă-vară, s-a mai tuns aşa, s-a mai bretonat, s-a mai atenuat relaxarea fiscală. Dacă ar fi să lansăm o cifră, vedeţi că şi Guvernul actual, cu 2,95%, adică cu obiectivul să nu depăşească 3%, stă pe undeva în cei 0,4-0,5% cât au reuşit să se economisească după dezbaterile de astă-vară”, a spus Isărescu.

Citeşte şi: BNR menţine dobânda cheie la 1,75% pe an

Guvernul a decis, în ultima şedinţă a anului trecut, ca salariul minim pe economie să crească la 1.250 de lei începând cu 1 mai 2016, de această majorare urmând să beneficieze peste un milion de români, inclusiv bugetarii.

La 1 ianuarie au intrat in vigoare mai multe masuri de relaxare fiscala, cea mai importanta fiind reducerea TVA, de la 24% la 20%.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Zodiile care vor renaște de Înviere. Cinci nativi intră sub protecție de la Dumnezeu
Capital.ro
Călin Georgescu cutremură România toată. Anunțul care răstoarnă totul: Îi așteaptă la cotitură
Playtech.ro
De ce se mănâncă miel de Paște. Orice român îl consumă fără să ştie semnificaţia
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Bahmuțeanca, marcată pe viață. Acuzații foarte grave
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cea mai mare actriță s-a stins. A lăsat în urmă o moștenire artistică greu de egalat. Va rămâne în inimile tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
S-a terminat pentru ANPC și Cristian Popescu Piedone. Decizia justiției confirmă eșecul autorității
MediaFlux
Rusia activează „Soneria Apocalipsei”? Mesajele ciudate transmise de stația secretă UVB-76 au panicat lumea
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți