Patru greşeli în educaţia copiilor pe care părinţii le fac fără să vrea

Educaţia copiilor este foarte importantă pentru părinţi. Ei se străduiesc să fie părinţi buni, să le dea copiilor cele mai bune exemple, să fie modele desăvârşite, însă, nu reuşesc întotdeauna. E drept, nimeni nu este perfect, toată lumea mai greşeşte din când în când.
Alina Costache
07 ian. 2016, 21:28
Patru greşeli în educaţia copiilor pe care părinţii le fac fără să vrea

Important este să-ţi dai seama unde ai greşit şi cum să îţi corectezi erorile. Iată câteva din greşelile pe care părinţii le fac fără să vrea în educaţia copiilor.

„Mituirea” nu face bine educaţiei copiilor

„Dacă stai cuminte în magazin, îţi voi lua o bomboană”, „Dacă faci curat în cameră, ne vom uita împreună la un film”, iată numai două exemple în care unii părinţi se vor regăsi. Această mituire poate încuraja copilul să devină egoist şi să facă diverse lucruri nu pentru că aşa este corect, ci pentru că se aşteaptă să primească o recompensă. Iar dacă nu va primi recompensa pe care o crede meritată există riscul să nu se mai comporte civilizat sau să nu mai facă cele cerute, acumulându-se astfel frustrări atât de partea copiilor, cât şi în rândul părinţilor.
Număratul până la trei poate afecta educaţia copiilor

Sunt părinţi care, în încercarea de a-i face pe copii mai ascultători, recurg la tehnica număratului până la trei. Deşi aparent metoda dă roade, reversul medaliei este faptul că cei mici se obişnuiesc să amâne rezolvarea problemelor, până în ultimul moment.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Zodiile care vor renaște de Înviere. Cinci nativi intră sub protecție de la Dumnezeu
Capital.ro
Călin Georgescu cutremură România toată. Anunțul care răstoarnă totul: Îi așteaptă la cotitură
Playtech.ro
De ce se mănâncă miel de Paște. Orice român îl consumă fără să ştie semnificaţia
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Bahmuțeanca, marcată pe viață. Acuzații foarte grave
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cea mai mare actriță s-a stins. A lăsat în urmă o moștenire artistică greu de egalat. Va rămâne în inimile tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
S-a terminat pentru ANPC și Cristian Popescu Piedone. Decizia justiției confirmă eșecul autorității
MediaFlux
Rusia activează „Soneria Apocalipsei”? Mesajele ciudate transmise de stația secretă UVB-76 au panicat lumea
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți