Elena Udrea a comentat vineri decizia instanţei in cazul lui Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu.
„Nu e o solutie definitiva, sunt convinsa ca dansul va merge mai departe in calea de atac. Şi domnul Iohannis a mers intr-o cale extraordinara de atac, nemultumit de faptul că justitia a constatat că a folosit un fals pentur a-şi dobândi casele. Daca domnul Iohannis a facut asta, sunt convinsa ca si domnul Mircea Basescu va merge să conteste decizia„, a declarat Elena Udrea.
Întrebată despre scenariile potrivit cărora Traian Băsescu trebuie să se debaraseze de ea, Udrea a spus:
„De vreo 11 ani, tot aud aceasta minunată idee care vine din partea unor creiere care stau si cugeta in Romania. (…) Parca suntem la preot…. Sunt foarte multi oameni care s-ar intreba de cine m-as lepada eu la o adica. Eu am incercat sa nu fiu activa in perioada asta, dar chiar si asa unii nu au liniste legat de Elena Udrea.
Până una alta, singurul nume care nu i-a facut rău lui Traian Băsescu este Elena Udrea. In rest, fiecare pe unde a putut i-a făcut rău. Am ajuns acum să ridicăm în slăvi tradătorii, turnătorii, oamenii care iti intorc spatele cand esti in dificultate. Ăştia au ajuns în România să aibă valoare. Oamenii cu decenta, cu onoare sunt cei care au juns in zilele să fie criticati sau demonizati sau se incearcă sa fie trecuti in istoria tarii.
Eu cred ca ar trebui sa ne asezam mai bine, ca societate, valorile pentru ca am ajuns de rasul tuturor. Multi spun ca nu vin sa investeasca in Romania pentru ca suntem o tara de turnatori. (…)
Eu sunt un om care se află in situatia in care se află, imi vad de treburile mele şi o sa continui sa demonstrez ca din turnatorii si minciuni nu poti sa faci dosare.„