Bombardierul a zburat la altitudine mică deasupra oraşului sud-coreean Osan, în ceea ce armata a precizat că a fost o demonstraţie de forţă.
Ulterior, bombardierul de tip B-52 s-a întors la baza sa din insula americană Guam, situată în Oceanul Pacific.
„Aceasta a fost o demonstraţie a angajamentului puternic al SUA faţă de aliaţii noştri din Coreea de Sud, din Japonia şi faţă de apărarea teritoriului american”, a declarat amiralul Harry Harris Jr, comandantul forţelor din cadrul Comandamentului Pacific al SUA.
„Testul nuclear al Coreei de Nord este o încălcare flagrantă a obligaţiilor sale internaţionale. Forţele militare ale SUA din regiunea Indo-Asia-Pacific vor continua să coopereze cu partenerii şi aliaţii noştri regionali pentru a menţine stabilitatea şi securitatea”.
Phenianul a anunţat miercuri că a testat cu succes o bombă cu hidrogen, un tip de armă mai puternic decât cele pe care le-a testat anterior.