Român şi bulgar, suspectaţi de fraude cu carduri bancare, reţinuţi la Auckland

Un român şi un bulgar suspectaţi că urmează să comită fraude cu carduri bancare au fost reţinuţi pe aeroportul internaţional din Auckland.
Romania TV
01 mai 2012, 11:45
Român şi bulgar, suspectaţi de fraude cu carduri bancare, reţinuţi la Auckland

În urma unor informaţii primite de la autorităţile de imigraţie din Noua Zeelandă, vameşii au descoperit echipament electronic în bagajele unui român şi unui bulgar care ajunseseră pe aeroport cu un zbor dinspre Guangzhou.

„Bărbaţii nu au putut prezenta motive valide pentru sosirea lor în Noua Zeelandă”, a declarat şeful serviciului de imigraţie, Steve McGill, citat de The Australian, în ediţia electronică de marţi.

„Aceştia aveau cunoştinţe limitate despre Noua Zeelandă şi nu ştiau localizarea obiectivelor pe care ar fi intenţionat să le viziteze”, a adăugat el.

Ţinând cont de acest lucru şi de informaţiile pe care le deţineau, autorităţile neozeelandeze au interzis intrarea celor doi bărbaţi în ţară, iar aceştia s-au întors în Guangzhou.

Spynews
Iustina de la Insula iubirii, prima imagine cu fetița ei și a lui Cornel! Postarea cu care și-a înduioșat fanii / FOTO
Bzi.ro
Irina Loghin a ajuns la poliție! „Sunt extrem de supărată și întristată!”
Fanatik.ro
Peștele bun și ieftin pe care îl poți consuma chiar și de 5 ori pe săptămână. E o bombă de proteine și face minuni pentru organism
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia-Cioacă. Mama Elodiei a spus totul după 17 ani: Așa este!
Playtech.ro
CUTREMURĂTOR! Drama prin care a trecut Selina. Detalii șocante din trecutul iubitei lui Victor Slav
DailyBusiness
Ești interesat de viitorul pensiei tale? CNPP confirmă ce se întâmplă cu banii românilor
Adevarul
Avram Iancu - anii de umilință ai eroului moților. De ce spunea: „Eu nu-s Iancu, sunt numai umbra lui. Iancu e mort”
Spynews
Primele declarații ale lui Alfred Bulai după percheziții. “Câtor studente le-ați zis să se dezbrace?” Sociologul: “Hai, măi, lăsați-mă! “
Spynews
Cele mai frumoase imagini de la botezul fiicei Laurei Cosoi! Ce nu s-a văzut până acum de la marele eveniment | FOTO
Evz.ro
Vestea momentului pentru proprietarii de Apple. Inovație neașteptată
Ego.ro
”M-au torturat ca pe Isus!” Ce a pățit în închisoare Gheorghe Dincă
Prosport.ro
Avem detaliile fabuloase din dosarul secretizat în care Florinel Coman a primit 11 luni de închisoare! Cum a luat permisul fals din Ucraina și câți bani a dat
wowbiz.ro
Fiica lui Adrian Minune divorțează! Karmen a dat vestea în urmă cu puțin timp
Cancan.ro
Angela Similea a împlinit 78 de ani recent, uitată de toată lumea. Cum arată acum
Playsport.ro
Georgina lui Ronaldo a pus FOC pe covorul roșu! E incredibil cum a putut să apară la Veneția! Sute de fotografi au prins-o
kanald.ro
Iată soluția care te va ajuta să plătești mai puțin la căldură! Reglarea termopanelor în funcție de sezon este secretul unei locuințe mai călduroase
Capital.ro
Elena Udrea suferă cumplit. Anunțul devastator făcut de Adrian Alexandrov: Știe!
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
stirilekanald.ro
S-a aflat de ce s-a sinucis Ionuț! Ce durere cruntă îl apăsa, de fapt
substantial.ro
Arcul lui Constantin, deteriorat de o furtună puternică în Roma
MediaFlux
Donald TRUMP RECUNOAȘTE acuzațiile FEDERALE! Ce se întâmplă cu CANDIDATURA sa pentru CASA ALBĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...