PRIMELE DEMISII în scandalul deţinuţilor care au scris cărţi în puşcărie

Au aparut primele reacţii în cazul scandalului celor peste 400 de cărţi scrise de deţinuţi în ultimii trei ani, cu gir universitar, publicate cu scopul de a le aduce autorilor lor reduceri ale pedepselor. Profesorii Marius Moga şi Alexandru Ionaş au demisionat din funcţiile deţinute în cadrul Universităţii Transilvania, respectiv Spiru Haret.
Iulian Tudor
11 ian. 2016, 08:46
PRIMELE DEMISII în scandalul deţinuţilor care au scris cărţi în puşcărie

La Brasov au survenit doua demisii din functie, dupa scandal scriitorilor din puscarii. Prima este cea a decanului de la Facultatea de Medicina, din cadrul Universitatii Transilvania, prof. univ. dr. Marius Moga, care a renuntat la functia de director de departament din cadrul Facultatii, pe care o castigase in urma cu cateva saptamani, potrivit adevarul.ro.

O alta demisie vehiculata este cea a unui decan de la Universitatea Spiru Haret, Alexandru Ionas, fost sef al IJP Brasov.

VEZI ŞI: PROFESORII care au coordonat cărţile scrise în PUŞCĂRIE de Becali, Voiculescu, Năstase sau Cristi Borcea

Pe lista universitarilor care au girat lucrările „savanţilor” din puşcării se află mai mulţi profesori din Braşov. Printre ei, nume sonore din lumea universitarilor: prof. univ. dr. Cristinel Ioan Murzea – decanul Facultăţii de Drept de la Universitatea Transilvania, prof. univ. dr. Marius Moga – decanul Facultăţii de Medicină, prof. univ. dr. ing. Miloşan Ioan – Universitatea Transilvania, prof. dr. ing. Florin Andreescu, prof. dr. ing. Radu Iovănaş – fost prorector Universitatea Transilvania Braşov. conf. univ. dr. Lazăr Cornel – Facultatea de Psihologie şi Pedagogie din Braşov, Universitatea Spiru Haret. , conf. univ. dr. Ilie Măgureanu – Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative – Univ. Spiru Haret Braşov. dr. ing. Ormenişan Alexe Nicolae – Universitatea Transilvania Braşov, conf. univ. dr. Danis Adriana – Universitatea Dimitrie Cantemir Braşov, prof. univ. dr. Ionaş Alexandru – decan în cadrul Universităţii Spiru Haret Braşov. conf. dr. Tiţa Nicolaescu Gabriel – Universitatea Transilvania Braşov şi conf. dr. ing. Msc. Walter Thierheimer – Universitatea Transilvania Braşov.

La fiecare carte considerată lucrare ştiinţifică, unui deţinut i se scad, potrivit legii 254/2013, câte 30 de zile din pedeapsă. Condiţiile ca acest lucru să se întâmple sunt ca un profesor universitar să ateste că respectiva lucrare are un subiect ştiinţific şi respectă canoanele ştiinţifice şi ca aceasta să fie publicată la o editură recunoscută.

CITEŞTE ŞI: Cărţile scrise de puşcăriaşii-vedetă din România pentru a scăpa de închisoare. Cele mai ciudate şi amuzante titluri

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Andra Voloș, prima reacție după ce Robert Lele a anunțat despărțirea, dar apoi a șters postarea. Mesajul emoționant al soției cântărețului / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care trebuie să-l pui în cafea ca să iasă foarte cremoasă. Va avea o textură și un gust cu adevărat deosebite
Capital.ro
Teste regulate pentru permisul de conducere. Reguli noi pentru șoferii pensionari. Decizia UE
Playtech.ro
Bani în plus de la stat pentru români. Se plătesc sute de lei lunar, ce documente trebuie depuse pentru a beneficia de VMI
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Medicii i-au reatașat capul unei femei „decapitate” după o căzătură cumplită. „Neurochirurgul meu a trebuit să-mi țină craniul în loc cu mâinile”
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Imagini emoționante cu Armin Nicoară și bebelușul său. Cum a fost surprins cu fiul său, Amir Efrem / VIDEO
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! Cod galben de vânt puternic. Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme rea în toată țara
Evz.ro
Haos în inima Europei. Furnicile au oprit curentul și internetul
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Angela Similea a pierdut una dintre cele mai dragi persoane! Mesajul sfâșietor postat de artistă: „Mă rog ca sufletul ei să-și deschidă aripile”
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele boxer a murit. A fost un maestru, multiplu campion şi medaliat la turnee naţionale şi internaţionale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Vestea zilei în showbiz! Claudia Puican a născut. Armin Nicoară a anunțat numele băiețelului lor
MediaFlux
Tradiții și superstiții de Florii. Este dezlegare la pește
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii