CAZUL BODNARIU. Primele măsuri ale GUVERNULUI în cazul familiei lăsate fără copii

Premierul Dacian Cioloş se implică în cazul familiei lăsate fără copii în Norvegia. Familia Bodnariu a fost chemată la ambasada României din Oslo, iar ambasadorul român în Norvegia se va întâlni, miercuri, cu ministrul norvegian al Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii Sociale, la două luni dupa ce a solicitat o astfel de intrevedere, a anunţat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Executivului. Serviciile sociale norvegiene au luat cei cinci copii ai familiei Bodnariu pe motiv de violenta fizica a parintilor şi ar fi deschis procedura adopţiei internaţionale pentru ei. 
Filip Stan
12 ian. 2016, 11:01
CAZUL BODNARIU. Primele măsuri ale GUVERNULUI în cazul familiei lăsate fără copii

Premierul Dacian Cioloş a cerut clarificari în cazul copiilor luaţi de statul norvegian. Marţi dimineaţa, premierul român a avut o discuţie cu ambasadorul României la Oslo, iar la nivelul cancelariei a fost contactat ambasadorul Norvegiei la Bucureşti pentru a obţine cât mai multe informaţii în legătură cu situaţia familiei Bodnariu.

„Primul ministru şi-a maifestat interesul deosebit în legătură cu evoluţia şi clarificarea cazului Bodnariu a în contextul relaţiilor excelente pe care România le are cu Norvegia. Acest interes va fi subliniat la toate nivelurile ale acestor relatii. Vorbim de cetateni romani, care acum se indreapta tot mai mult spre ambasada României şi solicită tot mai mult implicarea autorităţilor.

În cursul acestei zile va avea loc o intalnire la ambasada României din Oslo cu familia Bodnariu si cu noul avocat desemnat pentru a vedea care sunt paşii următori care se pot face pentru clarificarea situatiei. Partea română intelege ca sunt anchete in curs, dar speră sa fie informată cat mai rapid cu privire la evolutia acestor anchete. 

Ministerul Afacerilor Externe va face toate demersurile diplomatice pentru clarificarea situaţiei. Întelegem si spiritul legislatiei norvegiene implicate in acest caz, insa intregul caz va fi urmarit cu cea mai mare atentie de la nivelul premierului si partea română va avea un rol activ conform solicitărilor familiei în calitate de cetăţeni români.

Premierul face un apel la adresa autorităţilor norvegiene sa perceapa dimensiunea sensibila a subiectului. Speram de asemenea intr-o clarificare rapida a situatiei, care sa tina cont de interesul copiilor, fara inflamarea pe mai departe a situatiei”, a declarat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Potrivit lui Suciu, miercuri, ambasadorul României la Oslo se va întâlni cu reprezentantul Ministerului norvegian al Copiilor, Egalității și Incluziunii.

„Această întâlnire a fost solicitată deja din noiembrie și salutăm faptul că, în sfârșit, partea norvegiană a acceptat acest demers și această întâlnire”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Potrivit România TV, cei cinci copii ai familiei Bodnariu erau cetăţeni norvegieni, iar autorităţile au cerut părinţilor să ceară în regim de urgenţă cetăţenie română, astfel încât statul să poată interveni. 

Solicitarea de obţinere a cetăţeniei române a fost depusă în decembrie, potrivit unor sursele neoficiale, şi primită câteva zile mai tâziu. 

Vezi şi: MITING de susţinere în Bucureşti şi în provincie, pentru românii ai căror copii au fost luaţi de norvegieni VIDEO

Peste 1.000 de persoane au ieşit, sâmbătă, pentru a protesta în Piaţa Victoriei din Capitală, după ce serviciile sociale norvegiene ar fi luat abuziv cei cinci copii ai familiei Bodnariu şi ar fi deschis procedura adopţiei internaţionale pentru ei. Mitinguri de susţinere a familiei Bodnariu au avut loc şi la Timişoara şi Cluj-Napoca.

Toţi copiii au fost luaţi de lângă părinţii lor de către serviciile sociale norvegiene, care au invocat  motive controversate şi chiar abuzive, acestea susţinând faptul că micuţii nu ar fi bine trataţi în familie şi că părinţii i-ar îndoctrina religios şi chiar că le-ar aplica pedepse corporale.

Copiii au fost plasaţi în trei familii-surogat şi a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei.

Citeşte şi Doi părinţi din China, pedepsiţi pentru că aveau opt copii

Peste 1.000 de persoane erau prezente, sâmbătă la amiază, la protestul din Piaţa Victoriei, printre acestea numărându-se şi fratele lui Marius Bodnariu, Daniel, care este şi unul dintre organizatorii manifestaţiei, apropiaţi ai familiei, părinţi cu copii, tineri. De asemenea, la manifestaţie participau oameni din alte oraşe ale ţării – Suceava, Constanţa, Sibiu, Piatra Neamţ. La protest a participat şi fostul ministru de Externe, Titus Corlăţean.

Mitinguri de susţinere şi în Timiş şi Arad

Câteva sute de persoane din județele Timiș și Arad au protestat în tăcere, sâmbătă, în fața Prefecturii Timiș, împotriva ‘abuzurilor Barnevernet (instituția protecției copilului din Norvegia)’, solidarizându-se cu familia Marius și Ruth Bodnariu ai căror cinci copii au fost luați de către statul norvegian și, recent, s-a deschis procedura de adopție internațională. 

Cei prezenți au manifestat pașnic, nu au scandat lozinci, dar aveau pancarde pe care erau înscrise mesaje precum: ‘Susținem familia Bodnariu’, ‘Norvegia, nu separa familia Bodnariu’, ‘Stop Barnevernet” sau ‘România, trezește-te! Barnevernet ne-au furat copiii’. Manifestanții au rostit rugăciunea ”Tatăl Nostru” și au încheiat acțiunea de protest. Ei vor trimite un memoriu similar și Ambasadei Norvegiei în București.

Citeşte şi Cum distruge (neintenţionat) un părinte încredere în sine a copilului său

‘Până la această oră nu sunt clare și explicabile câteva aspecte privind toată procedura de confiscare a celor cinci copii: forța extremă și abuzivă a Barnevernet; lipsa unor evidențe de abuz fizic sau psihic; mama nu-și poate alăpta bebelușul decât de două ori pe săptămână; presiuni asupra mamei (Ruth) să declare că tatăl (Marius) este abuziv cu ea și astfel își va primi copiii; amenințări la adresa lui Marius să nu facă public cazul, riscând să nu-și mai vadă copiii niciodată.

Astfel de metode și atitudini ne determină să acuzam Barnevernet, implicit statul norvegian, de lipsa de transparență, de amenințări și intimidări asupra familiei, asupra avocaților care se implică în aceste cazuri (unii dintre ei rămânând fără licență), de tentative de mușamalizare. Prin acest protest, aducem în fața opiniei publice abuzurile care se petrec în Norvegia, țară considerată model de civilizație. Cazul de față nu este singular, Norvegia având mai multe conflicte diplomatice de aceași natură cu Lituania, Polonia, Slovenia, Turcia, Brazilia, India, Rusia, Cehia.

De asemenea, prin acest protest suntem solidari cu familia Marius și Ruth Bodnariu, susținând cauza lor până la o rezolvare favorabilă. Denunțăm acțiunile abuzive, iraționale și inumane față de o familie normală, creștină. În același timp, vrem să atragem atenția tuturor românilor care vizitează Norvegia împreună cu copiii, că se expun pericolului de a li se confisca copiii în baza unor motive banale care în alte țări civilizate nu sunt de natură să pericliteze sănătatea fizica și psihică a copiiilor’, se arată în comunicatul AFR.

Miting şi la Cluj

Peste cinci sute de persoane s-au adunat sâmbătă în centrul municipiului Cluj-Napoca pentru a participa la o acțiune de susținere a familiei Bodnariu din Norvegia, ai cărei copii au fost preluați de autoritățile din acest stat de mai multe săptămâni.

Oamenii au adus cu ei bannere, cele mai multe având imprimate fotografii cu cei doi soți Bodnariu, Marius și Ruth, împreună cu cei cinci copii ai lor. Bannerele erau de asemenea inscripționate cu mesaje în limba română, dar și în engleză, prin care se cerea reîntregirea familiei. ‘Norway return the children to Bodnariu family’ sau ‘Norvegia nu separa familia Bodnariu’ au fost mesajele transmise de participanții la miting.

Mulți dintre cei care au venit sâmbătă la Cluj au sosit aici din alte județe ale Transilvaniei, iar o parte dintre participanții la acțiune au venit însoțiți de copii de diferite vârste.

Acțiunea a fost organizată de un tânăr care a declarat că deși părerile oamenilor cu care a discutat despre acest caz au fost pro și contra, totuși mulți nu au fost greu de convins să participe la acțiune.

Părerile au fost pro și contra, eu nu am ținut cont de asta, eu am făcut apel la conștiința fiecăruia și a fost simplu pot să spun. Avem conștiință, încă mai avem conștiință. Noi cerem grăbirea anchetei sociale din Norvegia și luarea unei decizii și cerem ca autoritățile din România să se implice mai activ în soluționarea acestui caz. Vrem reîntregirea familiei aici, la familia extinsă a familiei Bodnariu, în România sau în Norvegia’, a spus Ioan Gârbovan, tânărul care s-a ocupat de organizarea acestui eveniment.

Conducerea Ministerului Afacerilor Externe (MAE) a avut, vineri, o nouă discuție cu ambasadorul Norvegiei la București, Tove Bruvik Westberg, în cadrul căreia ambele părți au reiterat importanța unei cooperări susținute în cazul familiei Bodnariu, precizează un comunicat de presă al MAE.

DailyBusiness
ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024. Prezența la urne a depășit 37%. Românii se mobilizează
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Jucătorii FCSB nu au votat la alegerile pentru președintele României! Decizia luată în cantonamentul echipei
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul soțului
DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl prepari acasă
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING | Rezultate alegeri prezidențiale 2024. Cine intră în turul 2, conform EXIT POLL-ului
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
substantial.ro
Femeile din Finlanda se pregătesc pentru urgențe în contextul tensiunilor cu Rusia
MediaFlux
A MURIT în SECȚIA DE VOTARE! ȘOC total la ALEGERI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”