Mai mulţi părinţi din Cluj Napoca sunt în pragul disperării. Aceştia se tem că fără vaccinuri copii se vor îmbolnăvi.
„Băieţelul meu are aproape trei luni. Înainte de Crăciun am fost programaţi pentru vaccin la două luni, dar nu i l-am putut face pentru că nu era disponibil”, spune o mamă disperată.
O altă mamă a căutat în farmaciile din jumătate de ţară vaccinul hexavalent şi l-a cumpărat. Un singur vaccin costă aproximativ 300 de lei.
Şi în Ialomiţa sunt probleme în ceea ce priveşte acest vaccin. Aici, peste 2.000 de bebeluşi nu au fost imunizaţi.
Schema de vaccinare prevede că micuţilor trebuie să li se administreze serul la două, patru şi 11 luni. Aceste doze îi protejează de boli extrem de grave cum ar fi: difterie, tetanos, tuse convulsivă, poliomielita şi hepatita B.
Situaţia este alarmantă în toată ţara. Vaccinul este cumpărat de Ministerul Sănătăţii. Din cauza solicitărilor foarte mari, însă, există probleme la achiziţionarea de la producătorii din UE.
Citeşte şi Ministerul Sănătăţii a suplimentat numărul dozelor de vaccin gripal