Gigi Becali a devenit motiv de anchetă în Penitenciarul Jilava. Preotul închisorii a intrat în atenţia conducerii, după ce patronul Stelei a făcut o serie de dezvăluiri. Becali a declarat că viaţa lui în puşcărie a fost mai uşoară datorită preotului, căruia omul de afaceri i-a botezat cel de-al 7-lea copil.
Citeşte şi Gigi Becali: Cartea „Patria Ortodoxiei” am scris-o din zece cărţi. Luam de acolo şi puneam la mine
„M-am certat cu ei, judecătorii au anulat. Până la urmă mi-au dat şi telefon mobil… Nu voiau să mă ducă să mă împărtăşesc, credeau că aşa mă atacă… Cu ce să-l atacăm: nu-i mai dăm voie la biserică şi nu-i mai dăm împărtăşanie. Dar Dumnezeu a făcut ca preotul de acolo, de la Jilava, era unul căruia îi botezasem al 7-lea copil… A venit şi mă împărtăşea în celulă şi mai beam şi câte o guriţă de vin de la patriarhie„, a povestit Gigi Becali, la România TV. Pentreu acest tratament preferenţia pe care i l-a acordat lui Gigi Becali, preotul este acum anchetat.
Becali a recunoscut sâmbătă, tot la România TV, că ar fi dat oricât să iasă mai devreme din puşcărie: „Vă dau cuvântul meu. Eu puşcăria am trecut-o în cântece, în psalmi şi rugăciune şi nu am avut nicio depresie. Dar dacă îmi spunea cineva atunci, legal, să dau 100 de milioane şi scap, dădeam pe loc. Şi o zi de libertate contează. Nu te mai simţi om, te degradezi. Tu eşti ca un câine în cuşcă şi alţi oameni fac cu tine ce vor„.