Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Marian Popescu, în zona în care s-a produs accidentul ninge și, din primele date de la fața locului, a reieșit că bărbatul de aproximativ 30 de ani nu a adaptat viteza la condițiile de drum, astfel că a pierdut controlul volanului, autoturismul lovindu-se de un pom.
În urma impactului puternic, șoferul a suferit traumatisme grave, în urma cărora și-a pierdut viața, iar o femeie care se afla cu el în mașină a fost rănită, însă starea acesteia era stabilă, a precizat sursa citată.
Directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Prahova, medicul Mădălin Ipatie, a declarat, pentru AGERPRES, că victima este o tânără de 23 de ani care a suferit un traumatism cerebral mediu și un traumatism toracic, ea fiind preluată de o ambulanță pentru a fi transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Ploiești.