Şcoli şi grădiniţe închise luni în Bucureşti şi 16 judeţe. Marţi, elevii din Capitală fac şcoală UPDATE

Luni, 18 ianuarie 2016, cursurile din învăţământul preuniversitar vor fi suspendate în Capitală şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Buzău, Vrancea şi Tulcea. În judeţele Alba, Brăila, Argeş, Vaslui, Constanţa, Dâmboviţa, Harghita, Galaţi şi Olt, orele de curs se vor desfăşura parţial. Un anunţ pentru ziua de marţi va fi făcut luni după amiază.
Filip Stan
18 ian. 2016, 07:21
Şcoli şi grădiniţe închise luni în Bucureşti şi 16 judeţe. Marţi, elevii din Capitală fac şcoală UPDATE

UPDATE ORA 13.00: Marţi, şcolile din Bucureşti se redeschid. În urma deciziilor luate de colegiile prefecturale judeţene, marţi, 19 ianuarie 2016, cursurile vor fi reluate în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din municipiul Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Galaţi.
Cursurile se vor relua şi în judeţul Giurgiu, cu excepţia unităţilor şcolare de pe raza localităţilor Gogoşari, Putineiu şi Schitu.
În judeţul Ialomiţa vor fi redeschise toate şcolile din mediul urban. În judeţul Dâmboviţa vor funcţiona toate unităţile de învăţământ, mai puţin cele din localităţile Pucioasa, Vulcana-Pandele, Doiceşti şi Brăneşti. În judeţul Olt, 8 unităţi de învăţământ rămân închise, iar în judeţul Vaslui cursurile vor fi reluate în toate unităţile de învăţământ din mediul urban şi, parţial, în cele din mediul rural.
Menţionăm că situaţia prezentată are la bază raportările inspectoratelor şcolare judeţene la ora 12.00, existând posibilitatea ca datele să se schimbe în funcţie de intervenţiile punctuale ale autorităţilor şi de evoluţia vremii.

UPDATE ORA 9.00, 18 IANUARIE: Potrivit informaţiilor transmise de inspectoratelor scolare judetene, situaţia cursurilor suspendate în judeţele afectate de condiţiile meteorologice nefavorabile, la ora 9:00, arată astfel:

În urma deciziilor luate de colegiile prefecturale judeţene în cursul zilei de duminică, 17 ianuarie, astăzi cursurile sunt suspendate în toate unităţile de învăţământ din municipiul Bucureşti şi din judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Buzău, Tulcea şi Vrancea.

Suspendarea parţială a cursurilor s-a impus în alte 9 judeţe, după cum urmează:

– Vaslui (unităţile de învăţământ din mediul rural)

– Brăila (şcolile din mediul rural şi din oraşele Făurei, Ianca şi Însurăţei)

– Galaţi (toate unităţile de învăţământ din mediul rural)

– Constanţa (toate unităţile de învăţământ din judeţ, cu excepţia celor din municipiile Constanţa, Medgidia şi Mangalia)

– Dâmboviţa (15 unităţi de învăţământ)

– Olt (27 de unităţi de învăţământ)

– Argeş (6 unităţi de învăţământ)

– Alba şi Harghita (ambele cu o unitate de învăţământ).

În judeţul Teleorman, colegiul prefectural a stabilit că activitatea şcolară se poate desfăşura normal.

Ministerul Educaţiei va reveni după ora 13:00 cu o situaţie actualizată pentru data de marţi, 19 ianuarie.

UPDATE 18.30, 17 ianuarie: Potrivit informaţiilor transmise de inspectoratelor scolare judetene, situaţia cursurilor suspendate în judeţele afectate de condiţiile meteorologice nefavorabile, la ora 18:30, arată astfel:

În urma deciziilor luate de colegiile prefecturale judeţene, luni, 18 ianuarie 2016, cursurile vor fi suspendate în toate unităţile de învăţământ din municipiul Bucureşti şi din judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Buzău, Tulcea şi Vrancea.

Suspendarea parţială a cursurilor s-a impus în alte judeţe, după cum urmează:

  • Brăila (şcolile din mediul rural şi din oraşele Făurei, Ianca şi Însurăţei)
  • Vaslui (toate unităţile de învăţământ din mediul rural)
  • Galaţi (toate unităţile de învăţământ din mediul rural)
  • Constanţa (toate unităţile de învăţământ din judeţ, cu excepţia celor din municipiile Constanţa, Medgidia şi Mangalia)
  • Dâmboviţa (15 unităţi de învăţământ)
  • Olt (27 de unităţi de învăţământ)
  • Argeş (5 unităţi de învăţământ)
  • Alba (o unitate de învăţământ).

Colegiul prefectural Teleorman a decis desfăşurarea normală a cursurilor.

Potrivit prevederilor legale, suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei şcolare până la sfârşitul semestrului, respectiv a anului şcolar. Aceste măsuri se stabilesc prin decizie a Consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ.

Vom reveni cu o situaţie actualizată în funcţie de evoluţia condiţiilor meteorologice.


Update ora 17:00 Urmare a condiţiilor meteo nefavorabile, şi colegiul prefectural din judeţul Vrancea a decis suspendarea cursurilor în ziua de luni, 18 ianuarie 2016, în toate unităţile de învăţământ preuniversitar de pe raza judeţului. În judeţul Galaţi, colegiul prefectural a stabilit suspendarea orelor de curs în unităţile de învăţământ din mediul rural. În judeţul Alba nu va funcţiona o singură şcoală.

Pe raza municipiului Brăila procesul instructiv-educativ din şcoli se va desfăşura în mod normal, în schimb, conform hotărârii colegiului prefectural, nu se vor organiza cursuri în unităţile de învăţământ din mediul rural şi din oraşele Făurei, Ianca şi Însurăţei. În judeţele Olt şi Dâmboviţa, în urma hotărârii colegiilor prefecturale, cursurile vor fi suspendate în 27 de şcoli, respectiv 12 şcoli.
Ministerul Educaţiei a solicitat inspectoratelor şcolare judeţene informarea la timp a părinţilor, elevilor şi cadrelor didactice, prin toate mijloacele de comunicare pe care le au la dispoziţie, cu privire la decizia de suspendare a cursurilor.
În ceea ce priveşte cursurile universitare din zonele afectate de ninsori şi viscol, reprezentanţii MENCS au luat legătura cu rectorii instituţiilor de învăţământ superior din oraşele aflate sub cod portocaliu. Reprezentanţii instituţiilor universitare au decis ca desfăşurarea cursurilor şi a examenelor să nu fie afectată. În situaţia în care studenţii nu vor reuşi să susţină evaluările din cadrul sesiunii curente, acestea vor putea fi reprogramate la nivelul fiecărei universităţi în parte.
Până la ora 17:00, din cauza condiţiilor meteo improprii, autorităţile locale au decis suspendarea orelor de curs de mâine în Capitală şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Buzău, Vrancea şi Tulcea. În judeţele Alba, Brăila, Galaţi, Dâmboviţa şi Olt cursurile se vor desfăşura parţial.


UPDATE: Până în acest moment, din cauza condiţiilor meteo improprii, autorităţile locale au decis suspendarea orelor de curs de mâine în Capitală şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Buzău şi Tulcea. În judeţele Brăila şi Olt cursurile se vor desfăşura parţial. În judeţul Dâmboviţa, lipsa apei potabile a provocat suspendarea cursurilor în 7 unităţi de învăţămant de pe raza judeţului.

Urmare a condiţiilor meteo nefavorabile, colegiile prefecturale din judeţele Buzău şi Tulcea au decis suspendarea cursurilor pentru luni, 18 ianuarie 2016, în toate unităţile de învăţământ preuniversitar de pe raza celor două judeţe. La rândul său, colegiul prefectural din Brăila a decis ca şcolile de pe raza municipiului să îşi desfăşoare activitatea în mod normal, cu suspendarea orelor de curs în unităţile de învăţământ din mediul rural şi din oraşele Făurei, Ianca şi Însurăţei.

În judeţul Olt, în urma hotărârii colegiului prefectural, orele de curs nu se vor desfăşura în şcoli din 18 localităţi.

UPDATE: Şcolile din judeţele Tulcea şi Buzău au fost închise de asemenea pentru ziua de luni.

UPDATE: În direct la România TV, ministrul Adrian Curaj a anunţat că şcolile se vor închide luni şi în judeţul Giurgiu, măsura fiind prelungită pe parcursul săptămânii şi în alte judeţe, în funcţie de situaţia raportată de inspectori din teren în această după amiază. 

Update: Colegiul prefectural al judeţului Giurgiu a luat decizia suspendării cursurilor în unităţile de învăţământ preuniversitar de pe raza judeţului pentru ziua de luni, 18 ianuarie 2016.

UPDATE: S-au închis şi o parte din şcolile din judeţul Dâmboviţa.

UPDATE: „În celelalte judeţe din ţară afectate de căderile abundente de zăpadă şi de viscol, deciziile privind susţinerea orelor de curs vor fi luate în această după-amiază, în cadrul colegiilor prefecturale.

Precizăm faptul că hotărârea privind susţinerea ori suspendarea cursurilor trebuie să ţină cont de evoluţia vremii şi de siguranţa elevilor şi a profesorilor, precum şi de asigurarea condiţiilor proprii desfăşurării orelor de curs.

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice este în permanentă legătură cu inspectoratele şcolare din teritoriu şi va reveni în cursul acestei zile cu informaţii, în funcţie de evoluţia punctuală a evenimentelor”, se mai arată în comunicat.

UPDATE: ISMB Bucureşti a anunţat închiderea şcolilor în Bucureşti şi Ilfov, anunţă România TV.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, două avertizări meteorologice Cod galben și Cod portocaliu de intensificări ale vântului, ninsori moderate cantitativ și viscol, valabile de sâmbătă seara, ora 20,00, până duminică seara, ora 20,00, în mai multe județe ale țării, dar acesta ar putea fi prelungit în mai multe zone ale ţării. 

Inspectoratele Scolare pot decide suspendarea pentru anumite niveluri de învăţământ, iar ulterior se vor lua măsurile corespunzătoare pentru recuperarea orelor pierdute.  Inspectoratele scolare judetene vor informa astazi la orele 11, 14 si 16 cu privire la posibila suspendare a cursurilor din scoli, acolo unde situatia o impune. Siguranta elevilor este importanta! Din dispozitia domnului ministru Adrian Curaj, toate informatiile actualizate despre scolile in care se vor suspenda cursurile vor fi publicate pe www.edu.ro

În Bucureşti, primarul interimar Sava a cerut să fie intensificate „acțiunile la spitale, școli, grădinițe, instituții care sunt necesare pentru București”.

Potrivit meteorologilor, începând din data de 16 ianuarie, ora 20,00, sub Codul galben se vor afla județele Vaslui, Bacău, Covasna, Brașov, Dâmbovița, Argeș, Teleorman, Olt, Vâlcea, Dolj, Gorj, Mehedinți. Aria ninsorilor se va extinde dinspre Lunca Dunării și va cuprinde treptat regiunile sudice și sud-estice ale țării, precum și zona Carpaților de Curbură. Se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 55 — 65 kilometri/oră, viscolind ninsoarea.

Codul portocaliu se instituie în județele Buzău, Prahova, Ilfov (inclusiv municipiul București), Giurgiu, Ialomița, Călărași, Brăila, Vrancea, Galați, unde temporar viscolul va fi puternic, iar viteza vântului la rafală va depăși 70 — 80 kilometri/oră. Zăpada va fi troienită și vizibilitatea se va reduce sub 50 de metri.

În județele Tulcea și Constanța, viscolul va avea intensitatea maximă începând din primele ore ale zilei de duminică.

În celelalte regiuni, ninsorile vor fi temporare, iar viteza vântului la rafală va fi, în general, de 35 — 45 de kilometri/oră.

Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a dispus ca în toate județele aflate sub avertizare meteo să fie activate comitetele județene pentru situații de urgență, iar acestea să aibă în atenție zonele cunoscute ca fiind cu risc de înzăpezire, conform analizei de risc efectuate la nivelul ultimilor 5 ani. 

Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, MAI este pregătit să intervină în aceste zile, în sprijinul autorităților locale, cu aproximativ 22.000 de pompieri, polițiști și jandarmi, care au la dispoziție aproape 5.000 de mijloace, aceste forțe și mijloace putând fi suplimentate, în funcție de evoluția condițiilor meteo.

DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum de judecătorii Curții de Apel
Playtech.ro
Doi vloggeri britanici au rămas uimiți după ce au vizitat Bucureștiul. Cel mai mult le-a placut...
DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
Cuvintele greu de reprodus pe care Makaveli i le adresa Dianei Șoșoacă, înainte să-i devină consilier: „Javră penală”, „Cine te crezi, șomâldoaco?”
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Cea mai proastă veste a sfârșitului de an. Se umblă la bani
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Judecătoria Mangalia schimbă încadrarea juridică în dosarul lui Vlad Pascu
MediaFlux
MAJORARE de PENSIE, după SĂRBĂTORI. Lista CREȘTERILOR de venituri, din IANUARIEI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!