„Planurile cadru sunt variate, ele respectă o continuitate, există un număr semnificativ de ore la istorie şi geografie şi se pune accentul mai mult pe ştiinţe, chimia şi fizica fiind mai bine reprezentate. Se observă o deschidere spre zona socio-umană, vor fi ore în plus pentru educaţia drepturilor copilului, educaţia culturală, civică şi economică. Nu sunt schimbări majore, sunt nuanţe, dar importante. Planul cadru trebuie să fie făcut mai mult pentru elev şi mai puţin pentru profesori, spre necesităţile acestora. Evident, va exista subiectivitate, fiecare profesor crede că obiectul lui este mai important ca altele, dar planul trebuie făcut cu obiectivitate”, a declarat Camelia Gavrilă, inspector şcolar general în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Punctele slabe din aceste trei variante ar fi faptul că, la prima variantă, deşi se prevăd opţionale, li se alocă maximum o oră pe săptămână, la cea de-a doua variantă creşte numărul de discipline la clasele V- VI, iar la ultima variantă se prevede cel mai mare număr de discipline la clasa a V-a.
„Consider că varianta numărul II este benefică pentru învăţământul productiv. Scăderea numărului de ore la gimnaziu va duce la creşterea productivă, deoarece, eu personal, observ că elevii de gimnaziu sunt stresaţi. Planul cadru trebuie modificat astfel încât să cuprindă nevoile elevilor”, a spus Cezar Roşu, reprezentantul elevilor în cadrul acestei dezbateri publice, potrivit ziaruldeiasi.ro.
Rămâne de văzut însă dacă părinţii sunt de acord ca puştii lor să-şi petreacă mai mult timp la şcoală.
„Am fost de acord să particip la această dezbatere, acum să vedem dacă pentru aceste schimbări s-a făcut un studiu să se vadă impactul asupra elevilor. Ne interesează să vedem ce nu a mers până acum şi de ce. Sunt probabil necesare aceste schimbări, dar ne-am aştepta să fie explicate mai profesional. Rămâne de văzut, eu am mai participat şi în trecut la astfel de dezbateri care nu s-au soluţionat prin rezultate mulţumitoare”, a explicat Laviniu Lăcustă, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar.
Vezi şi: UNIFORMELE ŞCOLARE ar putea deveni obligatorii. Cine propune şi cum îşi motivează iniţiativa