Părinţii care îşi scurtează concediul pentru creşterea copilului vor primi bani de la stat

Persoanele care se află în concediul pentru creşterea copilului şi aleg să revină la muncă înainte de terminarea acestuia au dreptul la o sumă lunară numită stimulent de inserţie. Acesta poate fi obţinut la cerere, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii.
Iulian Tudor
20 ian. 2016, 14:25
Părinţii care îşi scurtează concediul pentru creşterea copilului vor primi bani de la stat

Beneficiarii concediului şi indemnizaţiei pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an (respectiv trei ani, în cazul copilului cu handicap) sau doi ani pot obţine lunar stimulentul de inserţie, dacă revin la muncă mai devreme decât trebuie, notează avocatnet.ro.

„Persoanele care în perioada în care sunt îndreptăţite să beneficieze de concediul pentru creşterea copilului (…) obţin venituri supuse impozitului (…) au dreptul la un stimulent de inserţie în cuantum lunar de 1 ISR (indicatorul social de referinţă – n. red.)”, scrie în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, actul care reglementează acest drept.

Aşadar, cuantumul lunar al stimulentului de inserţie este echivalent cu valoarea indicatorului social de referinţă, a cărui valoare actuală este de 500 de lei. Cuantumul nu depinde de durata concediului de creştere pentru care au optat părinţii.

Mai exact, stimulentul de inserţie se acordă:

-pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de doi ani, pentru persoanele care sunt în concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, dacă acestea obţin venituri impozabile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an;
-pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de doi ani, pentru persoanele care sunt în concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani, dacă acestea obţin venituri impozabile după împlinirea de către copil a vârstei de un an;
-oricând, pentru toată perioada, pentru persoanele care beneficiază de concediul pentru creşterea copilului cu handicap în vârstă de până la trei ani.

Indemnizaţia aferentă concediului pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie nu se pot cumula. În cazul persoanelor care beneficiază de indemnizaţie şi cer stimulentul, plata primului drept încetează.

Poate să beneficieze de stimulentul de inserţie, conform ordonanţei de urgenţă, oricare dintre părinţii fireşti ai copilului (adică ori mama, ori tatăl, nu amândoi), în raport cu opţiunea de concediu de creştere, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale. Acest drept se cuvine pentru fiecare naştere.

„Beneficiază de aceleaşi drepturi şi una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, cu excepţia asistentului maternal profesionist care poate beneficia de aceste drepturi numai pentru copiii săi, precum şi persoana care a fost numită tutore”, prevede actul normativ.

Condiţiile ce trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, pentru a obţine stimulentul de inserţie sunt următoarele:

-solicitanţii să fie cetăţeni români, cetăţeni străini sau apatrizi (adică fără cetăţenie);
-solicitanţii să aibă domiciliul/reşedinţa pe teritoriul României;
-solicitanţii să locuiască în România împreună cu copilul/copiii pentru care solicită drepturile şi să se ocupe de creşterea şi îngrijirea acestuia/acestora.

Beneficiarii cu drepturile stabilite de cel puţin şase luni sunt obligaţi să-şi plătească impozitele şi taxele locale pentru bunurile deţinute în proprietate. În caz contrar, plata stimulentului se suspendă. Această obligaţie nu este valabilă în cazul persoanelor singure care se ocupă de creşterea şi îngrijirea unuia sau a mai multor copii.
Ce acte trebuie depuse la primărie

Stimulentul de inserţie se acordă în baza unei cereri scrise, care trebuie să fie însoţită, potrivit OUG nr. 111/2010, de următoarele documente:

copia actului de identitate al solicitantului şi a certificatului de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul ori, după caz, de livretul de familie, certificate pentru conformitate cu originalul de către persoana care primeşte documentele;
actele doveditoare privind calitatea solicitantului şi relaţia acestuia cu copilul/copiii pentru care solicită dreptul, după caz;
actele doveditoare care să ateste veniturile obţinute în ultimele 12 luni înainte de data naşterii copilului;
dovada eliberată de angajator sau organele competente privind veniturile realizate;
dovada privind suspendarea activităţii pentru perioada în care se solicită concediul pentru creşterea copilului;
orice alte documente care să ateste îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate.

Cererea şi documentele care atestă îndeplinirea condiţiilor de acordare a stimulentului trebuie depuse la primăria localităţii pe raza căreia solicitanţii îşi au domiciliul/reşedinţa, aceasta transmiţându-le apoi agenţiilor teritoriale pentru prestaţii sociale.

Cererile sunt soluţionate prin decizie în 15 zile lucrătoare de la înregistrarea la agenţiile teritoriale, aceasta fiind comunicată solicitanţilor în cinci zile lucrătoare de la emitere.

În principiu, dreptul la stimulentul de inserţie încetează, potrivit ordonanţei de urgenţă, în ziua următoare celei în care copilul împlineşte vârsta de doi ani, respectiv trei ani, în cazul copilului cu handicap. Printre situaţiile ce duc la suspendarea plăţii stimulentului se numără decăderea beneficiarului din drepturile părinteşti, abandonarea copilului sau internarea acestuia într-o instituţie de ocrotire publică sau privată.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Taxă după deces. Se întocmește act la notar. Achiți la doi ani de la înmormântare
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai