Prejudiciul adus bugetului de stat în acest dosar este estimat la suma de 31.800.000 de lei.
„Din datele și probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiții, membri ai unui grup specializat în săvârșirea infracțiunilor menționate, au desfășurat activități ilicite în domeniul construcțiilor, protecție și pază și comerț cu textile, reușind să recicleze suma de aproximativ 127.000.000 de lei”, informează un comunicat al Direcției Generale a Poliției Municipiului București (DGPMB) remis joi AGERPRES.
Persoanele implicate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice — Sector 4. La acțiune participă peste 180 de polițiști din cadrul DGPMB, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informații.