Vicki (42 de ani) şi Alina Darger (43 de ani) sunt verişoare şi au început să se întâlnească cu Joe Darger (43 de ani) acum 22 de ani. Vicki s-a căsătorit cu el, apoi Alina a devenit şi ea soţia lui. În 2000, Vicki şi Alina au convins-o şi pe Valerie, sora geamănă a lui Vicki, să intre în familia poligamă şi incestuoasă, devenind astfel cea de-a treia soţie a lui Joe. Valerie tocmai se despărţise de fostul ei soţ, Donald, care avea şase soţii.
Cvartetul Darger are acum 24 de copii. Vicki este casnică. Valerie şi Alina (43 de ani) lucrează la firma de familie, care prestează servicii de spălat şi curăţat haine. Soţul lor conduce o firmă de construcţii.
Toate cele trei soţii ale lui au drepturi egale, conform Religiei Fundamentaliste Mormone. Fiecare dintre ele are propriul ei dormitor, iar Joe le vizutează pe rând în fiecare seară, scrie Daily Mail. „Faptul că Joe este căsătorit cu Vicki nu mă deranjează. Din contră, e semn că poate fi un soţ bun şi pentru mine”, spune Valerie, care mai mărturiseşte că în tinereţe, ea şi sora ei geamănă se îndrăgosteau adesea de acelaşi bărbat.
Valerie recunoaşte că mulţi oameni condamnă asemenea legături poligame, dar este de părere că „există multe şanse ca un bărbat care se înţelege bine cu una dintre surori să se înţeleagă şi cu cealaltă”.
„Am ştiut că ne asumăm imense provocări şi responsabilităţi . În cultura noastră, este acceptat obiceiul ca un cuplu să stea într-o relaţie maritală monogamă un timp înaionte ca bărbatul să îşi asume responsabilitatea unei a doua soţii”, a explicat Vicki.
Joe, la rândul lui, a mărturisit că a fost atras de amândouă încă de la început, de când le-a cunoscut şi pe ea, şi pe Alina şi că a ştiut că relaţiile individuale cu ele se vor dezvolta în timp. Iar după ce Valerie a divorţat şi s-a mutat la ei cu cei cinci copii ai săi din prima căsătorie, între Joe şi ea a fost o legătură mai ciudată la început, pentru că semăna până la confuzie şi fizic, şi ca fel de-a fi cu sora ei geamănă, Vicki, dar în scurt timp a început să îl atragă.
Astfel, încurajat chiar de Vicki, Joe s-a căsătorit în anul 2000 şi cu Valerie. Alina a fost bucuroasă să o aibă în familie şi pe Valerie.
Nu la fel au fost şi autorităţile federale, care au făcut o anchetă în familia Darger în urmă cu câţiva ani, în legătură cu credinţa lor şi cu faptul că au ţinut secretă mult timp „căsătoria la plural”. Deşi poligamia este interzisă în SUA, cei care o practică nu sunt traşi la răspundere decât dacă în interirul unor asemenea familii se produc abuzuri, violuri sau familiile respective comit fraude sau evaziune fiscală.