„Există momente în viaţa când simţi ca nu mai poţi şi că e mai bine să pui punct”, a mai povestit Sorina Plăcintă pe blog criza de plâns pe umărul Elenei Udrea în ziua moţiunii. Ea s–a plâns că toată lumea a aruncat cu noroi în familia ei, pe nedrept, şi că a pierdut enorm în viaţă după ce a intrat în politică.
Deputatul PDL, Theodor Paleologu, este de părere că reacţia Sorinei Plăcintă arată, de fapt, că PDL a cedat nervos.
„Partidul nostru a cedat nervos, iar lacrimile unor colege, din ultima vreme, simbolizează această apropiere de criza de nervi. Avem nevoie să depăşim criza de nervi. Acesta este cel mai important lucru. Să ne calmăm, să avem încredere, să ne mobilizăm pentru că restul va face prostia adeversarului”, a spus paleologu.
În ceea ce priveşte reproşurile senatoarei că nu a fost susţinută de colegii din PDL în faţa atacurilor din presă, Paleologu a ironizat-o pe Plăcintă.
„Nici pe mine nu m-a ajutat partidul în procesul de divorţ, în afară de Monica Macovei care a dat o declaraţie în procesul meu de divorţ de la Paris. Cum mă poate ajuta partidul pentru o problemă personală oricât ar fi de traumatizantă? Eu nu m-am supărat pe partid că nu m-a ajutat în procesul de divorţ „, a spus Paleologu.