Fondul Monetar Internațional (FMI) a demarat joi procesul de depunere a candidaturilor și speră să numească noul director general până la începutul lunii martie. Actualul mandat de cinci ani al lui Christine Lagarde expiră în luna iulie și deocamdată nu a apărut niciun alt contracandidat.
‘Da, candidez pentru un al doilea mandat’, a declarat Christine Lagarde pentru postul de televiziune France 2. ‘Sunt onorată să primesc, încă de la începutul procedurilor, sprijinul Franței, Marii Britanii, Germaniei, Coreei de Sud și Chinei’, a adăugat Lagarde.
Întrebată despre faptul că în luna decembrie 2015 a fost trimisă în judecată în fața Curții de Justiție a Republicii Franceze (CJR) pentru rolul său în afacerea Tapie-Crédit Lyonnais, fostul ministru al Economiei și Finanțelor din Franța a asigurat că a acționat în interesul statului și în conformitate cu legea.’Sper că justiția, indiferent cât de lungă sau de penibilă va fi procedura, îmi va da dreptate’, a spus Lagarde. Cazul vizează rolul presupus al lui Christine Lagarde într-un caz controversat de arbitraj în favoarea omului de afaceri Bernard Tapie, care a primit 403 milioane de euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul suferit în urma vânzării companiei Adidas.
Conform unei tradiții nescrise, care datează de la înființarea Băncii Mondiale și a Fondului Monetar Internațional, în fruntea Băncii Mondiale a fost numit un american, iar europenii au desemnat persoana de la șefia Fondului Monetar Internațional. Cinci dintre directori generali ai FMI au fost francezi, doi au fost din Suedia și câte unul din Belgia, Olanda, Germania și Spania. Italia și Marea Britanie nu au avut încă un reprezentant care să ocupe această funcție.