PROTEST la Guvern. Reprezentanţii industriei lemnului ies marţi în stradă

Reprezentanţi ai industriei lemnului vor protesta marţi, la Guvern, ei susţinând că Romsilva a crescut cu 300% preţul minim de pornire la licitaţiile de vânzare a masei lemnoase, motiv pentru care acestea au fost boicotate, creându-se un blocaj, în timp ce regia susţine că preţurile sunt ca în 2015.
Filip Stan
25 ian. 2016, 11:29
PROTEST la Guvern. Reprezentanţii industriei lemnului ies marţi în stradă

Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România, Comunitatea Forestierilor – Fordaq, Federaţia Proprietarilor de Păduri şi Păşuni – Nostra Silva, Asociaţia Forestiera „Bucovina”, Asociaţia Forestiera „Valea Someşului”, Asociaţia forestierilor şi producătorilor de mobilă „Mureşul” şi Federaţia Sindicatelor din Industria Lemnului îşi propun să continue seria acţiunilor de conştientizare a autorităţilor publice asupra situaţiei de blocaj din domeniul forestier, prin protestul organizat marţi în faţa Guvernului, se arată într-un comunicat de presă.

Acţiunea de protest este prevăzută a se desfăşura între orele 11.00 şi 18.00 în Piaţa Victoriei, fiind anunţată participarea a peste 5.000 de angajaţi din domeniul forestier.

„Din cauza deciziei Romsilva de creştere cu 300% a preţului minim de pornire la licitaţiile de vânzare a masei lemnoase, activitatea din domeniul forestier este practic sistată în prezent. Prin măsura luată de Romsilva, România a ajuns să aibă printre cele mai mari preţuri de achiziţie a masei lemnoase din Europa, competitivitatea industriei de prelucrare a lemnului şi a mobilei fiind grav afectată. Peste 130.000 de angajaţi din industrie, împreună cu familiile lor, îşi văd astfel pusă sub semnul întrebării posibilitatea asigurării traiului de zi cu zi. Soluţionarea rapidă a acestei situaţii este imperios necesară, orice zi de întârziere afectând poziţia industriei româneşti pe pieţele externe, o poziţie câştigată cu greu şi extrem de dificil de recuperat odată pierdută”, spun organizaţiile şi asociaţiile profesionale din sectorul forestier.

Acestea solicită: adoptarea în regim de urgenţă a unor decizii care să permită accesul real la resursa de masă lemnoasă, modificarea contractului de vânzare-cumpărare impus unilateral de RNP şi eliminarea clauzelor abuzive ce contravin legislaţiei în vigoare, reprogramarea licitaţiilor principale la direcţiile silvice unde s-a adjudecat mai puţin de 50% din volumul oferit la licitaţie, cu preţuri de pornire /de referinţă la nivelul preţurilor de pornire la licitaţie practicate în 2015, adoptarea de măsuri prin care să fie transparentizată valorificarea şi vânzarea masei lemnoase de către RNP-Romsilva, interzicerea reţinerii şi exploatării fără licitaţie de către RNP-Romsilva a masei lemnoase proprietate publică a statului, organizarea licitaţiilor publice cu strigare pentru valorificarea masei lemnoase, eliminarea licitării în plic – pădurea nu se poate vinde la „loz în plic”, controale tematice ale Gărzilor Forestiere şi în pădurile administrate de Romsilva şi depolitizarea Romsilva.

Reprezentanţii industriei mai cer un sistem de urmărire a exploatării legale / trasabilităţii masei lemnoase eficient, bazat pe un sistem de monitorizare integrat de urmărire a aplicării amenajamentelor silvice / exploatarea masei lemnoase pe baza de acte de punere în valoare (APV) legal autorizate / bune practici privind interzicerea punerii pe piaţă a masei lemnoase fără provenienţă legală (due-dilligence, autoreglementare), precum şi susţinerea unei strategii pentru domeniul forestier, care să cuprindă: finanţarea /alocare echitabilă din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru domeniul pădurilor, măsuri de accesibilizare a fondului forestier, eliminarea suprareglementării / supraimpozitării sectorului şi norme de valorificare a masei lemnoase / susţinerea dezvoltării ramurii industriale a prelucrării lemnului conform principiilor de valorificare stabilite de Codul Silvic.

Ministerul Mediului a transmis vineri, printr-un comunicat, că analiza pe care a efectuat-o, cât şi motivele invocate de operatorii economici privind eşecul licitaţiilor desfăşurate, arată că preţurile practicate de Romsilva sunt ridicate.

Reprezentanţii ministerului mai spun că au solicitat un nou punct de vedere al Consiliului Concurenţei cu privire la modul de stabilire al preţurilor de referinţă. Consiliul a fost de părere că preţurile de referinţă trebuie stabilite în funcţie de condiţiile de piaţă şi a arătat că Romsilva nu este obligată să stabilească preţurile luând în considerare preţurile medii ponderate de la nivelul anului 2015, aşa cum se susţine în fundamentarea deciziei directorului Romsilva privind stabilirea preţurilor de referinţă pe specii.

Citeşte şi 

Totodată, Consiliul Concurenţei recomandă să se utilizeze ca preţ de referinţă, preţul minim de adjudecare la ultimele licitaţii pe aceleaşi specii, grade de accesibilitate, sortimente şi tehnologie de exploatare.

DailyBusiness
Răsturnări de situație la alegerile prezidențiale! Sociologii anunță surprize URIAȘE
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Video. Talk show uluitor Mihai Tatulici – Călin Georgescu, candidatul independent cu rezultate şocante la alegerile prezidenţiale 2024
Capital.ro
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul soțului
DailyBusiness
Momente tensionate la referendumul lui Nicușor Dan. Acuzații de obstrucționare a votului în București!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Bomba din sondajele exit-poll, ora 21.00. Clasament surprinzător
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING | Rezultate alegeri prezidențiale 2024. Cine intră în turul 2, conform EXIT POLL-ului
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
substantial.ro
Patru bărbați condamnați în Spania pentru uciderea infirmierului Samuel Luiz
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”