Tăriceanu, mesaj pentru ALDE: „Nu intraţi în concurenţă cu PSD”

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu le-a cerut, luni, membrilor formaţiunii să se abţină de la a promova mesaje sociale în perioada următoare, arătând că aceştia nu trebuie să intre în concurenţă cu PSD la viitoarele alegeri, ci cu PNL.
Iulian Tudor
25 ian. 2016, 13:31
Tăriceanu, mesaj pentru ALDE:

Trebuie să ne distingem de ceilalți. Nu avem o problemă principală de raportare cu PSD, e un partid de stânga. Avem o problemă de delimitare pe zona de dreapta. Trebuie să venim cu un mesaj autentic, de factură liberală. Soluțiile pe care le propunem să se vadă că pornesc dintr-o gândire liberală. Nu vreau să cădem în următoarea greșeală, am văzut tentația în ultima perioadă a unor mesaje și a unor idei și unor proiecte de factură socială. Nu intrați în concurență cu PSD. Nu înseamnă că PSD are monopolul politicilor sociale. Un partid politic modern trebuie să se adreseze și acestor probleme, dar nu cred că această concurență — supralicitarea unor promisiuni sociale — trebuie să fie marca ALDE în viitoarele alegeri„, a declarat Tăriceanu, în prima ședință a Biroului Politic al ALDE din acest an, potrivit Agerpres.

Călin Popescu-Tăriceanu a punctat faptul că formațiunea politică pe care o conduce alături de Daniel Constantin este cotată a fi al treilea partid în preferințele românilor.

Suntem în momentul de față, practic în toate sondajele, într-o poziție care implică și o tendință crescătoare și ne plasează și ca a treia formațiune în preferințele electoratului. Sigur că mă bucură, dar mai sunt cinci-șase luni până la alegeri și rezultatele nu sunt bătute în cuie. Nu ne putem culca pe ideea că gata — acesta e rezultatul pe care îl vom obține la alegerile locale. Rezultatul va depinde foarte mult de calitatea oamenilor și de mobilizarea noastră și de calitatea campaniei. Scorurile din sondaje în general la alegeri se tasează, adică se micșorează. Suntem dați cu 9% sau cu 10%. La alegeri, dacă nu faci mobilizarea electoratului propriu, prin aducerea lui la vot, atunci degeaba în sondaje am luat 10% că te poți trezi 6% sau cu 7%„, a subliniat copreședintele ALDE.

Acesta a adăugat că ALDE are ca atu „tinerețea partidului”, însă are și dezavantajul de a nu fi reprezentat, la nivelul întregii țări, prin organizații județene.

În perspectiva alegerilor locale, (…) organizațiilor noastre au obligația de a transmite mesajul politic venit de la conducerea centrală și, simultan, să vină cu mesajele proprii care au o direcționare către problemele locale. Avem un atu, și anume tinerețea partidului. Nu suntem un partid care să avem în spate lucruri care să ne tragă de picior în jos. Dar în afară de acest avantaj avem și dezavantaje. (…) Nu avem organizații puternice în tot cuprinsul țării, avem județe care nu sunt acoperite cu organizații locale„, a mai spus Tăriceanu.

Potrivit acestuia, „nu există soluție magică” în ceea ce privește întărirea organizațiilor județene, precum și constituirea unora noi acolo unde ALDE nu are reprezentare. „Nu am nicio baghetă”, a punctat Tăriceanu.

Călin Popescu-Tăriceanu s-a referit și la PNL, afirmând că, în opinia sa, în acest partid există trei grupuri „cu obiective total distincte”: „grupul celor proveniți din PDL care sunt compromiși; grupul care așteaptă comanda de la președintele Iohannis pentru a-l transforma într-un obedient partid prezidențial sub comanda lui Cioloș; grupul format din adevărații liberali care și-ar dori, probabil, altceva, dar care au ajuns fără voia lor sub această firmă care azi s-ar potrivi mai degrabă cu sigla PDL„.

Îmi doresc să revăd PNL așa cum a fost el, cum l-a consacrat istoria după anii ’90, dar fără oamenii lui Băsescu și mi-aș dori revenirea lor în familia liberalilor europeni. Este, de altfel, o dorință. Mi-au spus-o și mulți dintre foștii noștri colegi care sunt nemulțumiți de ceea ce este azi PNL„, a conchis Tăriceanu.

CITEŞTE ŞI: Tăriceanu NU va candida pentru funcţia de primar al Capitalei. Ce a declarat despre fundaţia lui Ponta

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Alimentul pe care trebuie să-l pui în dulap ca să scapi de mucegai și mirosuri neplăcute. Are foarte multe proprietăți
Capital.ro
Anunțul serii despre Elena Udrea. Vestea dată chiar de avocatul său: Întrunește toate celelalte condiții
Playtech.ro
Ajutor dublu de Paște 2025 pentru unii pensionari: bani pentru miel și cozonac, pe lângă cei 400 de lei de la Guvern
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Cele trei combinații periculoase de vitamine. Medic: Trebuie luate separat
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Viața se schimbă în bine pentru acești nativi. Vor simți pe toate planurile
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Ce publicase pe Facebook românca Andreea Mottram, înainte să fie omorâtă de fiica ei adoptivă. „Problema este că...”
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea e terminată. Adrian Alexandrov n-a mai rezistat. A anunțat în direct la TV
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Schimbare importantă pentru șoferi: Cei cu două mașini vor plăti o nouă taxă obligatorie
MediaFlux
Unui celebru actor i s-a făcut rău pe scenă. Clipe dramatice pentru spectatori la Teatrul Excelsior
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum să ieși la pensie fără dureri de cap: ghid complet și actualizat pentru românii care se apropie de vârsta pensionării