Potrivit OSDO, ”un kamikaze la bordul unui camion capcană a forțat un baraj rutier la intrarea în cartierul general al grupării Ahrar Al-Cham din districtul Soukkari (al orașului Alep) și a detonat explozibilul din vehiculul său”.
Nouăsprezece combatanți ai grupării rebele au pierit, precum și patru civili, a precizat Rami Abdel Rahman, șeful OSDO, organizație neguvernamentală ce sprijină pe o largă rețea de militanți și surse medicale din Siria, aflată în război de aproape cinci ani.
Bilanțul victimelor ar putea să crească după distrugerea a trei clădiri în explozie. Într-una dintre clădiri se aflau prizonierii grupării, care sunt probabil morți, a precizat OSDO. Sunt date de asemenea dispărute persoane sub dărâmăturile celorlalte două clădiri distruse.
Atacul nu a fost deocamdată revendicat. Devastat de lupte începând din 2012, orașul Alep este divizat între cartiere proregim și cartiere rebele. Ahram Al-Cham este o puternică miliție apropiată Frontului Al-Nosra, ramura siriană a rețelei Al-Qaida.
De la izbucnirea conflictului în Siria, 260.000 de persoane au murit și alte câteva milioane s-au refugiat din țară.