„Interventia chirurgicala este recomandata in asemenea cazuri. Daca totul decurge normal din punct de vedere medical, in zece zile-doua saptamini se poate relua pregatirea”, a spus Sorin Popescu pentru GSP.
Acesta a explicat apoi problemele pe care Simona Halep le-a avut in ultima perioada: „Deviatia de sept e destul de comuna, poate fi insa mai pronuntata sau mai putin. Principalul efect este acela ca limiteaza capacitatea respiratorie prin obstructie mecanica. Iar in cazul specific al sportivilor diminueaza posibilitatea de efort. De asemenea, favorizeaza infectiile respiratorii superioare”.
Simona Halep a anuntat ca este nevoita sa se opereze de deviatie de sept, astfel ca va rata meciurile de Fed Cup cu Cehia si la turneele de la Dubai si Doha.