Fals în acte la Primăria Sectorului 2, legat de Arena Naţională. O autorizaţie de construcţie a fost antedatată

Scandalul din jurul Arenei Naţionale capătă noi ramificaţii. Jurnalistul Cătălin Tolontan a scris pe blogul său că Primăria Sectorului 2 a eliberat două autorizaţii de construcţie, una dintre ele, antedatată, ridicând preţul de construcţie al stadionului cu câteva zeci de milioane de euro. Informaţiile au fost confirmate de primarul interimar al municipiului Bucureşti, Răzvan Sava,
Filip Stan
27 ian. 2016, 09:41
Fals în acte la Primăria Sectorului 2, legat de Arena Naţională. O autorizaţie de construcţie a fost antedatată

Arena Naţională este nefuncţională de aproape trei luni, de când s-a descoperit că nu are autorizaţie de funcţionare din parte ISU. Scandalurile legate de cel mai mare stadion al ţării sunt însă mult mai vechi, principalul fiind legat de preţul de contrucţie, 234,5 milioane euro, mult mai mare comparativ cu stadioane similare din vestul Europei.

UPDATE. Primăria Capitalei confirmă existența a două documente – autorizații de construire – emise de primăria Sectorului 2, cu aceeași dată și același număr, pentru Arena Națională, în timp ce administrația Sectorului 2 susține că ar fi vorba de o singură autorizație, rectificată la solicitarea PMB.

Oficiali ai PMB au precizat că documentele au fost identificate în cursul acestei săptămâni, în urma demersului pe care instituția îl face pentru a găsi o soluție pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu. Totodată, au mai spus aceștia, ”această situație face obiectul unei verificări interne, urmând ca rezultatul să fie făcut public în următoarele zile”.

De altfel, edilul Capitalei, Răzvan Sava, a scris pe pagina sa de Facebook, că încearcă să găsească o soluție pentru Arena Națională și a atașat cele două autorizații emise de Primăria Sectorului 2. „În fiecare zi constat că ne îndepărtăm de obiectiv, adică de identificarea unei soluții pentru redeschiderea Arenei Naționale și descopăr nereguli, tot felul de documente care se bat cap în cap. (…) Confirm ancheta domnului Tolontan: am găsit în dosarele primăriei Capitalei două autorizații emise de Primăria sector 2, cu același număr și aceeași dată, dar cu conținut diferit. Primăria Capitalei va continua demersurile pentru autorizarea stadionului. Noi nu putem emite autorizația de securitate la incendiu. Am luat legătura și cu IGSU și Ministerul Dezvoltării pentru a vedea cum se poate rezolva această situație. Agrementarea membranei din care este realizat acoperișul se face prin normativ-dacă este cazul-de către MDRAP. Acest lucru nu este de competența PMB”, precizează Sava.

Într-unul din cele două documente postate de Sava, stadionul este prevăzut cu 55.000 de locuri, în timp ce în a doua autorizație apare mențiunea „55.000 de locuri din care 20.000 de locuri la tribuna I vor fi acoperite”. În aceeași autorizație se prevede în plus că: „în zona tribunei I s-au introdus pereți structurali plini, în direcție radială”.

Totodată, autorizațiile arată că se vor asigura 342 de locuri de parcare, însă un document prevede că 154 dintre acestea sunt la subsol, iar celălalt prevede 188 de locuri la subsol. Una dintre autorizații prevede, în plus, amplasarea unei clădiri tehnice care va include centrală termică, echipamente ventilații, generatoare, spații tehnice. Potrivit aceluiași document: „se vor realiza și amenajări exterioare: plantanții decorative, alei auto și pietonale, iluminat exterior”. Conform unuia dintre documente, proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire a fost elaborat de UAUIM-CCPEC, iar potrivit celuilalt de JW Max Bogl — Astaldi și UAUIM-CCPEC.

De asemenea, una dintre autorizații prevede o sumă de 411.062.996,36 lei, iar celălalt document prevede aceeași sumă, dar se menționează: „fără TVA”.

Primăria Sectorului 2 a transmis o precizare, explicând existența celor două documente prin faptul că ar fi vorba de o copie a formularului de autorizație de construire care nu a produs efecte juridice, materiale și tehnice.

„PMB a solicitat Primăriei Sectorului 2 eliberarea certificatului de urbanism, anexând la cererea de emitere Memoriul Tehnic în care era înscrisă modalitatea de acoperire a tribunelor, respectiv: ‘55.000 locuri, din care 20.000 locuri la tribună I vor fi acoperite’. Ulterior, PMB a înregistrat la Primăria Sectorului 2 cererea de emitere a autorizației de construire în care nu erau menționați parametrii tehnici ai învelitorii. După emiterea autorizației de construire, aceasta a fost înregistrată în registru sub nr. 427/ 28′ B’/ 25.04.2008 și a fost eliberată PMB în aceeași zi”, se arată în precizare.

De asemenea, se menționează că pe 30 aprilie 2008, Primăria Capitalei a revenit prin adresa nr. 1693/ 29.04.2008 cu solicitarea: „în regim de maximă urgență, îndreptarea unei erori materiale constatate în cuprinsul autorizației de construire”. „Menționăm că eroarea materială ce a fost cuprinsă în cererea de eliberare a autorizației de construire aparține PMB care a solicitat Primăriei Sectorului 2 îndreptarea acesteia prin rectificarea autorizației de construire. În acest sens s-a dat curs solicitării PMB, autorizația de construire rectificată păstrându-și același număr de înregistrare din registrul de evidență a autorizațiilor, modificările aduse în cuprinsul ei fiind conforme cu proiectul, avizat conform legii. În concluzie, nu este vorba despre eliberarea a două autorizații. În cazul în care ar fi fost eliberate două autorizații acestea ar fi avut numere de înregistrare diferite”, susține administrația locală, menționând că formularele cu erorile sesizate din înscrisurile PMB nu au avut efect juridic, deoarece nu au intrat în circuitul civil.

Referitor la valoarea investiției, se menționează că aceasta este cea declarată în cererea pentru emiterea Autorizației de construire înaintată de către PMB, respectiv de 411.062.996, 36 lei.

„Modificarea înscrierii sumei în autorizația de construire a survenit la solicitarea expresă a PMB conform adresei 1693/ 29.04.2008, cu mențiunea faptului că suma specificată de ei în cererea inițială era fără TVA”, a mai precizat Primăria Sectorului 2.

Gazeta Sporturilor a decoperit recent o altă anomalie legată de Arena Naţională: stadionul fără aviz ISU are două autorizaţii de construcţie. „Una dintre aprobări prevedea un stadion cu numai 20.000 de locuri acoperite din 55.000, iar cealaltă, modificată și antedatată, a dus la o arenă mai scumpă, cu acoperiș integral și la care valoarea inițială de 411 milioane de lei a devenit fără TVA„, scrie jurnalistul Cătălin Tolontan pe blogul său, tolo.ro.

Până la urmă primăria lui Onțanu a recunoscut că a eliberat două autorizații, dintre care pe una a antedatat-o (…) Primăria Sectorului 2 pretinde că a doua autorizație, care a ridicat prețul stadionului, ”rectifică erori materiale” și că ”am modificat-o după aceea, dar nu i-am mai schimbat data și numărul de înregistrare„, se mai arată în articol.

Citeşte şi FRF, dispusă să plătească expertiza acoperişului Arenei Naţionale

Concret, în autorizaţia de construcţie emisă de Primăria Sectorului 2 şi aflată la Primăria Capitalei apare că „stadionul va avea 55.000 de locuri, dar apoi se scrie clar că doar 20.000 de locuri de la tribuna I vor fi acoperite”, în timp ce Gazeta  a intrat în posesia unei alte autorizaţii emise de Primăria Sectorului 2, cu aceeaşi dată şi număr de înregistrare, în care nu apare specificaţia „din care 20.000 de locuri la tribuna I vor fi acoperite”. În plus, se specifică în document faptul că suma inițială a contractului, de 411 de milioane de lei, este fără TVA. Ambele documente poartă semnătura primarului Sectorului 2, Neculai Onţanu. „Nu știu ce să vă spun. Le-am cerut colegilor să-mi explice și mi-au spus că autorizația s-a modificat pentru niște erori materiale. Chiar Primăria Capitalei ne-a solicitat modificarea autorizației pentru niște erori materiale„, a fost explicaţia dată de arhitecta şefă a Sectorului 2, Alina Bratu.

Citeşte şi Acoperişul Arenei Naţionale ar putea fi demolat. Primarul Capitalei: Am aruncat 200 milioane lei pe apa sâmbetei

Primăria lui Onțanu eliberează pe 25 aprilie 2008 o autorizație. Pe 29 aprilie, PMB o vede și vrea modificări. Pe 30 aprilie, Primăria sectorului 2 înregistrează cererea de modificare ”a erorilor materiale”. Nu se știe când face corecturile, că i-o fi luat ceva timp să verifice ce solicită Capitala. Sigur e că Sectorul 2 antedatează noua autorizație. O înregistrează ca emisă tot pe 25 aprilie 2008 și o notează cu același număr ca pe prima„, explică jurnalistul Cătălin Tolontan. „Practic, prin cea de-a doua autorizație s-a deschis drumul construcției și prețului Național Arena, așa cum au fost ele duse până la sfârșit. Dar a deschis și drumul problemelor, susțin pompierii. Deși au modificat autorizația de construire, certificatul de urbanism l-au lăsat pe varianta veche, cu doar 20.000 de locuri acoperite„, mai scrie sursa citată.

DailyBusiness
Răsturnări de situație la alegerile prezidențiale! Sociologii anunță surprize URIAȘE
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Prezența la vot – Alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Aici poți vedea LIVE rezultatele de la BEC. Record: prezența la vot a trecut de 51%. Update
Capital.ro
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul soțului
DailyBusiness
Momente tensionate la referendumul lui Nicușor Dan. Acuzații de obstrucționare a votului în București!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING | Rezultate alegeri prezidențiale 2024. Cine intră în turul 2, conform EXIT POLL-ului
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
substantial.ro
Rusia îndepărtează un general de rang înalt din Ucraina pentru rapoarte înșelătoare
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”