Autorii săi, tineri jurnalişti, le-au permis românilor din Franţa să ia cuvântul. Să-şi exprime deziluziile, speranţele. Să povestească despre cum îi primeşte Franţa. O prezentare a webdocumentarului este găzduită de citazine.fr, dar acesta dispune inclusiv de o pagină la reţeaua de socializare Facebook. La început este o constatare: românii sunt o populaţie stigmatizată în Franţa.
Întrebată despre radicalizarea discursului politic faţă de străini, mai ales faţă de români şi despre desfiinţarea taberelor de romi după un celebru discurs rostit la Grenoble de preşedintele Nicolas Sarkozy, jurnalista Marianne Rigaux a afirmat că „se vorbeşte despre romi, despre români, se fac multe confuzii între cele două categorii. În felul acesta este arătată cu degetul o întreagă naţionalitate. A fi român a devenit o naţionalitate-ţap-ispăşitor”.
Şi, pentru a-şi susţine ideea până la capăt, reaminteşte un articol din cotidianul Le Parisien, din 25 septembrie 2011, intitulat:”Delincvenţă, planul de luptă contra tinerilor români”. Uite aşa toţi tinerii români au devenit delincvenţi, spune aceasta.
Citeste articolul complet pe jurnalul.ro.