Tragedia de la Colectiv, subiect de documentar pentru Discovery Channel

Discovery Networks lucrează în România la realizarea unui documentar despre tragedia din clubul Colectiv, care a avut loc pe 30 octombrie și în urma căruia au murit 63 de persoane, iar alte câteva zeci au fost rănite, informează un comunicat al companiei media transmis AGERPRES.
Iulian Tudor
27 ian. 2016, 11:09
Tragedia de la Colectiv, subiect de documentar pentru Discovery Channel

Documentarul va avea premiera în România pe Discovery Channel în această primăvară, iar difuzarea mesajelor comerciale va fi întreruptă pe toată durata difuzării, se mai arată în comunicatul citat.

Filmul își propune să prezinte în ordine cronologică faptele unanim recunoscute care s-au petrecut în noaptea respectivă în clubul bucureștean, evenimentele fiind relatate din perspectiva martorilor care au participat la ele.

„Ca povestitor apreciat și urmărit la nivel mondial, este parte din misiunea Discovery să ofere telespectatorilor săi producții relevante despre evenimente cu impact major la nivelul societății, mai ales atunci când există și o componentă educativă. În acest caz, considerăm că povestea din Colectiv merită și trebuie spusă, pentru a avea o imagine cât se poate de cuprinzătoare asupra faptelor petrecute în noaptea respectivă”, declară Paul Welling, Head of Channels, Discovery Networks CEEMEA.

Potrivit acestuia, programul „va fi unul descriptiv și se va concentra exclusiv pe filmul evenimentelor din 30 octombrie, încercând să ofere o perspectivă de ansamblu asupra tragediei”.

„Ne dorim ca producția să fie o radiografie obiectivă, bazată pe mărturiile celor prezenți la fața locului și pe informațiile confirmate deja de autorități”, spune șeful diviziei regionale a rețelei Discovery.

Documentarul este comisionat de către Discovery Networks, prin producătorul executiv Charlotte Reid, unei echipe românești de producție condusă de Mihai Predescu, un veteran al industriei de profil, cu mai bine de 20 de ani de experiență în domeniul producției TV internaționale. De asemenea, în calitate de consultant în cadrul proiectului va participa și Nick Allder, expert internațional în efecte speciale și probleme ce țin de siguranță, multiplu premiat pentru producții precum „Alien” (1979) sau „Al cincilea element” (1997).

Citeşte şi

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
Claudia Pătrășcanu s-a tuns singură, acasă. Cum arată acum cântăreața / FOTO
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Traseul din România care i-a impresionat pe britanici. Traversează zone spectaculoase și obiective turistice: “M-am hotărât deja să mă întorc”
Capital.ro
L-au demolat pe Călin Georgescu. Verdictul judecătorilor a venit astăzi, 15 aprilie 2025
Playtech.ro
Ce reguli trebuie respectate dacă vrei să îți construiești o terasă sau o anexă în curte
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Țara care ne poate salva de tarifele lui Trump. Economist: „Are o piață enormă, este o țară în curs de dezvoltare”
wowbiz.ro
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Scandal uriaș la Teatrul Metropolis! Celebra Lili Jurcă, obligată să joace pe stradă?! Cum s-a ajuns la această situație
Spynews
Singurele imagini cu casa în care locuiește David Pușcaș: ”V-am primit în haos că aseară am făcut live” / GALERIE FOTO
Evz.ro
Ziua în care România a fost bombardată. S-a dezlănțuit Iadul în mai multe orașe
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
Cine este șoferul microbuzului care a plonjat în Dunăre. Era turc și avea pașaport bulgăresc
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Fumatul interzis definitiv. Noua legislație intră în vigoare pe 1 noiembrie 2025. Se elimină țigările
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Cum să prepari cel mai bun drob de miel. Secretele pe care gospodinele trebuie să îl știe
MediaFlux
Vești bune despre tezaurul dacic! Poliția din Olanda face anunțul mult așteptat
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Românii care stau la bloc riscă procese și executări silite dacă nu respectă această regulă