Gunoaie cât vezi cu ochii. Aşa arată periferia unui oraş european, în secolul XXI. În mod normal, nu este voie să se filmeze aici, la groapa de gunoi de lângă Cluj, dar jurnaliştii de la Sky au convins un lucrător să filmeze cu camera lor oroarea de acolo, trăită de mii de oameni, zi de zi, pentru o pâine.
Bărbaţi, femei şi copii fac parte din echipele de gunoieri, care răscolesc munţii de deşeuri pentru a sorta ce se poate. Majoritatea celor care îşi câştigă traiul astfel sunt romi, evacuaţi din centrul Clujului şi care au fost mutaţi aici, lângă marea de gunoi, în condiţii inimaginabile.
Potrivit sky news, Guvernul şi contractorii privaţi deţin uriaşa groapă de gunoi de lângă al doilea oraş al României. Jurnaliştii britanici se întreabă, ironic, ce va face România, ţară europeană, cu miile de refugiaţi pe care îi va primi. Asta în condiţiile în care îşi tratează în acest fel cei mai sărmani membri ai societăţii.
Scandalul cu groapa de gunoi din Cluj a început în 2012, când a fost închisă iar deşeurile au fost duse la sute de kilometri, pe rampe din alte oraşe. În acest moment, fosta groapa din Cluj este în proces de ecologizare. Gunoaiele din oraş sunt depozitate acum pe o altă rampă, construită în apropiere.