Incendiul a izbucnit în această dimineață, în jurul orei 07:00. Cabana Romsilva din Budacul de Sus a fost cuprinsă de flăcări, incendiul manifestându-se violent. La fața locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri și unul de prim ajutor, potrivit bistriteanul.ro.
În momentul izbucnirii incendiului nu se afla nimeni în interiorul cabanei. Paznicul acesteia, care locuiește într-un imobil din apropiere, a observat că iese fum de la acoperiș și a dat alarma. În scurt timp, însă, flăcările au cuprins întreaga clădire.
În ultimii 3-4 ani, în cabană au fost investiți peste 300.000 de lei. Cabana care avea 7 camere și 20 de locuri de cazare era însă asigurată.
Încă nu se știe de la ce a pornit incendiul, o posibilă cauză fiind instalația electrică.
Potrivit primarului Vasile Moga, cabana Aluneasa era una dintre destinațiile de vânătoare preferate ale lui Ceaușescu. Mai mult, aici ar fi venit și Nikita Sergheevici Hrusciov, care a condus Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece.
„Nu a fost nimeni în cabană, nu era locuită. Se făcea foc în cabană, dar nu se poate spune că a pornit de la centrală. Cabana e renovată de vreo 4 ani”, spune viceprimarul comunei Dumitrița, Nică Petronel.