Fostul primar al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu, judecat pentru fapte de corupţie, rămâne în arest, după ce Curtea de Apel Târgu Mureş i-a respins, vineri, cererea de eliberare sub control judiciar.
Sorin Apostu a fost arestat preventiv în urmă cu şase luni în dosarul în care este acuzat de corupţie.
El cerut la Curtea de Apel Târgu Mureş să fie eliberat sub control judiciar, însă magistraţii au considerat cererea sa neîntemeiată. Sentinţa este atacabilă cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare.
Următorul termen de judecată de la Curtea de Apel Târgu Mureş este în 14 mai, când va fi reaudiat Călin Mihai Stoia, alături de patru martori, printre care şi directorul RATC Cluj, Liviu Neag.
Sorin Apostu şi Călin Stoia au fost arestaţi preventiv în noaptea de 10 spre 11 noiembrie 2011, de Curtea de Apel Cluj. Cei doi au făcut recurs la măsura arestării preventive, însă instanţa supremă le-a respins solicitările.
Potrivit DNA, primarul suspendat al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru luare de mită în formă continuată (18 acte materiale), complicitate la spălare de bani în formă continuată (19 acte materiale), complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (19 acte materiale), trafic de influenţă în formă continuată (21 acte materiale), instigare la spălare de bani în formă continuată (23 acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (23 acte materiale) şi primire de foloase necuvenite.