Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, o nouă structură organizatorică pentru Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, în concordanță cu prioritățile strategice ale instituției.
Astfel, au fost înființate noi structuri specializate, precum Direcția pentru Incluziune Socială și Parteneriate Educaționale, Unitatea pentru tehnologia informației în educație și Direcția de coordonare strategică.
În acest sens, Direcția pentru Incluziune Socială și Parteneriate Educaționale va urmări realizarea, corelarea și implementarea de politici publice destinate grupurilor vulnerabile și includerii acestora în sistemul educațional. Direcția va avea în vedere inclusiv dezvoltarea de programe naționale, în parteneriat cu alte structuri guvernamentale și non- guvernamentale.
Cea de-a doua structură nou înființată- Unitatea pentru tehnologia informației în educație- evidențiază importanța acordată utilizării noilor tehnologii în procesul educațional, dar și ca suport în elaborarea și implementarea politicilor de guvernanță IT în educație.
Având în vedere exercițiul financiar european 2014-2020, actul normativ de organizare și funcționare a ministerului prevede crearea unei structuri care să îmbunătățească planificarea, monitorizarea și evaluarea politicilor publice și a proiectelor cu finanțare externă care susțin aceste politici, prin operaționalizarea Direcției de coordonare strategică.