Guvern: Executarea silită nu va mai fi încuviinţată de executorii judecătoreşti

Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanță de urgență pentru modificarea Codului de procedură civilă, potrivit căreia executarea silită nu va mai putea fi încuviințată de executorii judecătorești.
Iulian Tudor
03 feb. 2016, 15:38

"Competența de a încuviința cererea de executare silită va reveni instanței judecătorești, care va efectua, astfel, un control judecătoresc preventiv asupra declanșării procedurii de executare silită propriu-zisă, ca garanție a respectării dreptului justițiabililor la un proces echitabil. Până în prezent, competența de încuviințare a cererii de executare silită a aparținut executorilor judecătorești. Această atribuție le-a fost acordată începând cu anul 2014, în urma unei modificări aduse Codului de procedură civilă prin Legea 138/2014", potrivit unui comunicat emis de Guvern.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, "s-a revenit la vechea formulă prin care erau declanșate executările judecătorești prin decizia instanței".

De asemenea, se revine la sistemul instituit prin Codul de procedură civilă, anterior amendării sale, și în ceea ce privește regimul căilor de atac, în sensul în care încheierea de admitere a cererii de încuviințare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea de respingere a cererii de încuviințare a executării silite poate fi atacată numai cu apel, exclusiv de creditor.

Competența de a încuviința cererea de executare silită va reveni instanței judecătorești, care va efectua, astfel, un control judecătoresc preventiv asupra declanșării procedurii de executare silită propriu-zisă, ca garanție a respectării dreptului justițiabililor la un proces echitabil. Până în prezent, competența de încuviințare a cererii de executare silită a aparținut executorilor judecătorești. Această atribuție le-a fost acordată începând cu anul 2014, în urma unei modificări aduse Codului de procedură civilă prin Legea 138/2014„, potrivit unui comunicat emis de Guvern.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, „s-a revenit la vechea formulă prin care erau declanșate executările judecătorești prin decizia instanței„.

De asemenea, se revine la sistemul instituit prin Codul de procedură civilă, anterior amendării sale, și în ceea ce privește regimul căilor de atac, în sensul în care încheierea de admitere a cererii de încuviințare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea de respingere a cererii de încuviințare a executării silite poate fi atacată numai cu apel, exclusiv de creditor.

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
Capital.ro
Decizie pentru șoferii cu permis categoria B. Regula se aplică în România și în Spațiul Schengen
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
Misterul fotografiei cu alimentara ceaușistă cu rafturile pline. Trucul la care au apelat nostalgicii „epocii de aur” ca să inducă în eroare
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Crăciun. Ciorbă acră cu piept de curcan. Leac pentru organism, după mesele copioase de sărbători
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a fost demascat. S-a aflat adevărul: Devine suspect
StirileBZI
Cea mai dură lovitură pentru seniori! Pensiile nu mai cresc în ianuarie 2025!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Utilizarea roboților de bucătărie și a aspiratoarelor robot poate reduce semnificativ costurile gospodăriei
MediaFlux
ANUNȚ despre PENSIILE DIN IANUARIE! ÎNGRIJORĂRI pentru PENSIONARI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă