Din primele informații, șoferul unui autoturism marca Opel, care circula dinspre Cluj-Napoca înspre Dej, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens, a distrus parapetul metalic de pe marginea drumului și s-a oprit în colțul unei case, doborând totodată și un stâlp de electricitate, informează dej24.ro.
În urma impactului violent, autoturismul s-a răsturnat, iar bărbatul aflat la volan a rămas captiv în autovehicul. Un bărbat care locuiește în zonă a ieșit afară din casă și l-a scos pe șofer din mașină, înainte de sosirea echipajelor de intervenție.
În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială, o ambulanță SMURD și mai multe echipaje de poliție. Pentru că exista pericolul unei explozii, țeava de gaz fiind avariată în urma accidentului, pe strada 1 Mai din Dej a fost solicitată și prezența unui echipaj al companiei furnizoare de gaze.
În autoturism se afla doar conducătorul auto din Dej, un bărbat în vârstă de 50 de ani. Acesta a scăpat ca prin minune, cu răni ușoare, fiind preluat de echipajul SMURD și transportat la Spitalul Municipal Dej pentru investigații suplimentare.
Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul rutier.