Ministrul Transporturilor: Trebuie să avem şi cale ferată şi metrou până la aeroport

Evaluăm posibilitățile ca, în paralel cu proiectul construcției unei linii de metrou între Gara de Nord și Otopeni, să construim și o cale ferată într-o variantă economică și atractivă, cu material rulant modern, care să lege gara de aeroport, a declarat, vineri, ministrul Transporturilor, Dan Costescu.
Filip Stan
05 feb. 2016, 21:38
Ministrul Transporturilor: Trebuie să avem şi cale ferată şi metrou până la aeroport

Șeful de la Transporturi a admis că proiectul magistralei 6 de metrou are prioritate, la acest lucru adăugându-se și o serie de constrângeri financiare legate de Master Planul General de Transport și de un deficit de finanțare.

O capitală europeană ar merita să aibă aceste două proiecte în paralel, cu acces la aeroport. Nu este deplasat să considerăm că trebuie să avem și cale ferată și metrou până la aeroport. În acest moment, proiectul feroviar nu este la fel de matur, precum cel al metroului. Ce ne gândim acum să facem? Așa cum arată lucrurile acum, metroul are poziția numărul l, noi suntem sub niște constrângeri financiare date de Master Plan și de acel deficit de finanțare despre care spuneam, deci de asta avem nevoie de conceptul de prioritizare, de programare. Metroul se află în ‘pole-position’, dar evaluăm în același timp și posibilitățile de a construi o cale ferată, nu una de mare viteză, nu una de mari standarde, ci o cale ferată eventul ieftină, dar prin soluții poate fi făcută interesantă, cu un material rulant modern, atrăgător, care să fie, practic, un shot între aeroport și Gara de Nord„, a spus ministrul Transporturilor , după întâlnirea cu premierul Dacian Cioloș.

Dan Costescu a fost de acord că aceste două proiecte s-ar putea „canibaliza”, însă depinde de ce va indica studiul de trafic. „Există acest risc de canibalizare, dar depinde pentru ce le alocăm și depinde de studiul de trafic acest lucru. El ne va spune exact în ce zonă trebuie să ne oprim, pentru că sunt niște diferențe. Sunt unii care circulă cu niște scopuri, sunt alții care circulă cu alte scopuri. De exemplu, la metrou viteza maximă comercială ar fi undeva la 35 km pe oră, însă, la feroviar, chiar dacă traseul este mai lung, ne-am putea permite o viteză comercială de 65 km pe oră, deci dublu. Fără să mai oprim prin toate stațiile ar putea să rezolve o problemă”, a explicat el.

Potrivit acestuia, proiectul realizării liniei de cale ferată între Gara de Nord și aeroport nu va putea fi realizat în cursul acestui an, însă se va putea lua o decizie într-un sens sau altul, mai ales că există și presiunea socială în condițiile în care în 2020 va avea loc turneul final al EURO 2020.

„Anul acesta nu va fi făcut în niciun caz, dar decis da. Depinde la ce ne referim când vorbim despre începere. Dacă ne referim la studiul de fezabilitate, la cerințe, la alte lucruri da. Făcut nu, dar decis cu siguranță. Va trebui, pentru că, dacă amânăm decizia mai mult de acest an, nu mai avem când să îl implementăm și știm cu toții că există o presiune socială referitor la evenimentul din 2020. Acesta ar putea constitui un motiv suficient de bun pentru a începe și acest proiect acum, dar într-o variantă economică și atractivă în același timp„, a subliniat Dan Costescu.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum poți să scapi de apa la PET, nu o să mai mergi niciodată la Lidl, Kaufland, Auchan, Carrefour sau Mega Image. E ireal ce au început să facă mai mulți români. „Este chiar mai bună decât cea din magazin”
Capital.ro
Marele actor al României s-a stins în noaptea de Înviere. Bobonete: Ce seară ți-ai ales, fix stilul tău!
Playtech.ro
Câți câini sau pisici ai voie să ții într-un apartament. Legea e clară, dar puțini o cunosc
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Imagini cu oameni luați pe sus din sălile de sport pentru a fi înrolați în armata rusă. Sunt vizați în special imigranții
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Stare de alertă în România. Vine viitura
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cel puțin 148 de persoane și-au pierdut viața în urma unui naufragiu! Ambarcațiunea a luat foc și s-a scufundat
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi neagră de doliu. Am pierdut cel mai mare cântăreț: „Sper că râde acum cu vechii săi prieteni, sus în Rai”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Superstiții populare de Paște: Ce se spune că aduce noroc și ce trebuie evitat?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație