Polițiștii clujeni au reținut un taximetrist care ar fi plecat cu bagajele unei cliente. Bărbatul de 33 de ani din Cluj-Napoca, ar fi efectuat un transport pe raza municipiului, de la o unitate medicală până în Piaţa Gării, potrivit voceatransilvaniei.ro. La destinaţie, bărbatul nu ar fi returnat bagajele persoanei vătămate, plecând cu taximetrul după coborârea acesteia. Taximetristul a fost reţinut pentru 24 de ore.
„În urma probatoriului administrat, poliţiştii au stabilit că, la data de 25 ianuarie, un bărbat, în calitate de conducător al unui taximetru, ar fi plecat cu bagajele unei femei din Suceava, faptă prin care ar fi produs un prejudiciu material de circa 7.000 de lei. Conform celor relatate de către persoană vătămată, bagajul conţinea bunuri şi medicamente, în valoare de circa 7.000 de lei„, potrivit unui comunicat emis de IPJ Cluj.
Polițiștii continuă cercetările pentru recuperarea prejudiciului creat.
Citeşte şi: PANICĂ în Constanţa. Un bărbat înarmat cu un cuţit, imobilizat de doi jandarmi aflaţi în timpul liber VIDEO