Petra Kvitova, adversara Simonei Halep din meciul 3 al Fed Cup, a declarat că este mulțumită de jocul său, chiar dacă a pierdut.
„Clar am făcut un joc mai bun decât ieri, chiar pot să spun că sunt mulțumită de cum am jucat, chiar dacă am pierdut. Din păcate nu am reușit să aduc un punct echipei mele, ceea ce nu e bine. Este al treilea meci cu Simona și încă nicio victorie. De ce? În primul rând pentru că ea nu este numărul trei în lume degeaba. Este dificil să joci împotriva ei. Dar sper ca pe următorul să îl câștig”, a spus ea.
Kvitova a menționat că echipa României a ales foarte bine suprafața de joc pentru această întâlnire.
„Nu este o surpriză evoluția României, ne așteptam la un meci dificil, ceea ce se întâmplă acum. Este întotdeauna mai greu să joci în deplasare. Mai ales că echipa gazdă poate alege suprafața de joc. Am văzut ieri și azi că echipa României a ales bine suprafața din punctul ei de vedere, pentru că este mai dificil pentru noi. Mental și fizic am fost bine astăzi, din păcate am pierdut anumite puncte importante în acest meci. Publicul a fost alături de echipa gazdă, a fost fair-play și a făcut până acum o treabă foarte bună”, a adăugat Kvitova.
Simona Halep a învins-o pe Petra Kvitova cu 6-4, 3-6, 6-3, duminică, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, și echipa feminină de tenis a României conduce Cehia, deținătoarea titlului, cu scorul de 2-1, în primul tur al Grupei Mondiale a Fed Cup.
Simona Halep (24 de ani) și Petra Kvitova (25 de ani) se mai întâlniseră de două ori, de fiecare dată impunându-se jucătoarea română. Precedentele două meciuri au avut loc în 2013, în finala turneului de la New Haven, scor 6-2, 6-2, și în semifinale la Madrid, scor 6-7 (7), 6-3, 6-2.
În ultimul meci de simplu al întâlnirii România — Cehia se înfruntă Monica Niculescu (nr. 37 WTA) și Karolina Pliskova (nr. 13 WTA). Meciul de dublu ar urma să opună perechile Andreea Mitu/Raluca Olaru și Denisa Allertova/Barbora Strycova.
Cehia, deținătoarea trofeului, are patru titluri în ultimii cinci ani în Fed Cup.