Condiţiile UNPR pentru votul la învestire dat lui Ponta

USL a obţinut sprijinul UNPR pentru instalarea cabinetului Ponta dând curs la trei doleanţe ale partidului lui Gabriel Oprea: reducerea numărului de parlamentari şi introducerea unui sistem electoral majoritar, impozitarea marilor averi şi menţinerea în funcţie a secretarilor de stat de la Ministerul de Externe.
Romania TV
05 mai 2012, 10:38
Condiţiile UNPR pentru votul la învestire dat lui Ponta

Sâmbătă, UNPR şi-a lansat candidaţii la alegerile locale. Cu această ocazie, preşedintele formaţiunii, Gabriel Oprea, a respins acuzaţiile de oportunism politic aduse Uniunii pentru faptul că a semnat un protocol cu USL, în condiţiile în care, în teritoriu este aliată cu PDL. „Acum, pentru stabilitatea ţării, am încheiat un protocol cu USL, în care condiţionat votul pentru guvern de adoptarea Legii privind impozitarea marilor averi. Mai corect de atâta nu se poate”, a declarat Oprea.

Cât priveşte colaborarea cu PDL, Oprea a arătat că există protocoale judeţene între cele două partide doar în şase judeţe. „În rest, mergem singuri împotriva tuturor”, a spus liderul Uniunii. Acesta a precizat că politica de alianţe la nivel naţional a UNPR nu poate fi impusă întotdeauna şi la nivel local. „Alegerile locale au alt specific: se votează omul, gospodarul, mai puţin politicianul”, a explicat Oprea.

Proiectul de lege privind impozitarea marilor averi, adică cele peste 450.000 de euro, cu 0,5% pentru o perioadă de trei ani este o iniţiativă mai veche a UNPR care nu a ajuns însă să fie adoptată, în pofida angajamentelor fostei coaliţii de guvernământ.

Ministrul demis al Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, i-a cerut, vineri, premierului desemnat Victor Ponta să nu îi schimbe din funcţii pe secretarii de stat din MAE , el arătând că politizarea acestui minister va dăuna grav politicii externe a României.

„Îi solicit premierului desemnat ca în ceea ce priveşte instituţia diplomaţiei româneşti să facă o excepţie în legătură cu politizarea. Îi solicit premierului desemnat să facă o verificare în ceea ce priveşte loialitatea şi profesionalismul diplomaţilor români din centrală şi din exterior. Secretarii de stat, secretarul general, ambasadorii de la Moscova, Washington, Bruxelles, doar ca să acopăr geografic, şi-au făcut datoria sub mai multe guverne şi au adus marile proiecte ale României într-o fază de complinire extrem de avantajoasă pentru interesele României. Politizarea acestei instituţii, cel puţin la nivel comunicaţional şi cel puţin în dialogul cu partenerii noştri externi, nu va rămâne nesancţionată”, a spus Diaconescu.

 

DailyBusiness
Dan Andronic, despre Călin Georgescu: Poate ajunge la fiecare utilizator TikTok din România!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Locul din România unde Împărăteasa Sissi își găsea liniștea. A fost construit la ordinul soțului său
Capital.ro
Băsescu l-a BLOCAT pe Călin Georgescu. Fostul președinte a mutat decisiv: L-am dat afară
Playtech.ro
Gabriel Cotabiță a fost înmormântat în stilul lui Silviu Prigoană. Unde se odihnește trupul regretatului artist
DailyBusiness
Șeful TikTok, chemat să răspundă pentru campania lui Călin Georgescu. „Suntem martorii unui atac împotriva democraţiei”
Adevarul
„Dacă nu găsim acum soluții și pentru electoratul anti-sistem, va fi și mai rău la viitoarele alegeri”. Avertismentul unui expert în comportament electoral
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Călin Georgescu provoacă scandal mondial. Decizie fără precedent
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Cine este femeia din Cluj, în vârstă de 50 de ani, găsită fără suflare în propria locuință! Principalul suspect este fiul ei, cunoscut cu probleme psihice
Cancan.ro
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dan Diaconescu aruncă bomba. Adevărul ascuns despre Călin Georgescu: Vă arăt mesajele
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
substantial.ro
Nicuşor Dan discută despre Ilie Bolojan ca posibil premier și despre perspectiva partidelor anti-occidentale
MediaFlux
SE DEZICE de GEORGESCU! SURPRIZĂ MAJORĂ după VOT: NU AM ȘTIUT!
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Delia a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. Artista este scandalizată de ieșirile politicianului