Scrisoarea deschisă a profesorilor din Tudor Vianu: Niciun absolvent nu face parte din Guvern sau Parlament. Oare de ce?

Un grup de profesori din Colegiul Naţional Tudor Vianu au transmis un mesaj în contextul scandalului în care este implicat liceul în aceste zile. Un profesor de matematică este acuzat că a umilit un elev, punându-l să se târască în genunchi pentru un punct în plus la notă. Inspectoratul şcolar, Ministerul Educaţiei şi instituţia de învăţământ au demarat mai multe anchete.
Alina Costache
09 feb. 2016, 08:31
Scrisoarea deschisă a profesorilor din Tudor Vianu: Niciun absolvent nu face parte din Guvern sau Parlament. Oare de ce?

Profesorii se arată dezamăgiţi de comentariile defăimătoare apărute în presă în ultimele zile la adresa Colegiului, dar şi de unii părinţi care „vor doar note mari, fără a fi interesaţi de evoluţia propriilor copii, de valori, cunoştinţe sau competenţe„.

„Dacă ne întrebaţi (şi) pe noi

Aprecierea de care se bucură astăzi Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” este rezultatul binemeritat al eforturilor pe care comunitatea noastră, profesori, elevi şi părinţi, le-a depus constant pentru afirmare pe multiple planuri, în ţară şi în străinătate, şi la care au contribuit de-a lungul deceniilor profesori eminenţi.

Într-o lume a performanţelor, a ambiţiilor tehnice, a succeselor şi a şanselor aleatorii, care, în chip miraculos, împing omenirea pe drumurile civilizaţiei, modelul moral – mai puţin spectaculos, în ciuda greutăţii sale de aur curat – scapă adesea privirii noastre grăbite. Astfel, noi, profesorii acestui colegiu, am încercat să pregătim pentru societate, înainte de toate modele morale, oameni care să ştie ce este binele, dreptatea, omenia, iubirea, aprecierea, oameni care sunt responsabili, oameni loiali, sinceri, competenţi, spirituali. Chiar dacă aceste valori morale sunt minimalizate de presă, de televiziune, chiar dacă unii părinţi lasă ca propriii copii să fie educaţi de acestea şi nu de şcoală, noi continuăm să creştem elevi având ca reper aceste valori, iar, dacă reuşim ca din aceşti copii, care au o pregătire peste medie, să scoatem olimpici, este excelent, însă scopul nostru este de a forma oameni, adevărate caractere.

Profesorii colegiului nostru au grijă de clase formate în cea mai mare parte din copii cu personalităţi puternice, cu IQ peste medie, pretenţioşi, cu preocupări şi pasiuni foarte variate, care aşteaptă de la fiecare dintre noi lucruri fireşti: să ne facem foarte bine meseria, să-i evaluam corect, să-i tratăm cu respect, apoi urmează susţinerea cercurilor de matematică, informatică, fizică, teatru, baschet, handbal, debate, robotică, jurnalism etc, toate astea din pasiune. Deşi şcoala noastră este cunoscută mai ales ca liceu al olimpicilor la matematică, informatică, fizică şi chimie, elevilor noştri li se oferă diferite moduri de exprimare, rezultatele la materiile umaniste putând părea surprinzătoare pentru un neavizat. Fiind un act ce ţine de sfera relaţiilor interpersonale, actul educativ, eficienţa sa se decid pe terenul raporturilor concrete zilnice dintre profesor si elev; astfel că noi încercăm să fim cât mai aproape de nevoile elevului, aplicând de fiecare dată metode inovatoare de predare şi de evaluare.

Comentariile defăimătoare pe care le citim în mediul on-line în ultimele zile la adresa colegiului nostru nu sunt onorante pentru cei care le fac, mai ales că noi, profesorii, încercăm, fără prea multe resurse, să dăm calitate actului educaţional. Neavând resursele învăţământului particular, noi trebuie să facem lecţii de calitate cu clase având 30-35 de elevi, trebuie să ţinem cercuri cu olimpici care au alte nevoi decât ceilalţi elevi, trebuie să facem faţă presiunii unora dintre părinţii care vor doar note mari, fără a fi interesaţi de evoluţia propriilor copii, de valori, cunoştinţe sau competenţe.

Cu toate aceste impedimente, în ultimii ani avem zeci de premii la olimpiadele internaţionale de matematică, informatică, fizică şi chimie, avem o echipă de teatru iubită de liceeni, avem rezultate la concursurile de robotică şi de dezbateri, organizăm concursuri internaţionale de matematică, informatică şi fizică, Romanian Master of Mathematics fiind catalogat ca „Liga Campionilor în matematică”, aici concurând puterile lumii în matematică cu prima echipă.

CITEŞTE ŞI ANCHETA continuă la Colegiul Tudor Vianu din Capitală. Ce verifică inspectorii

Cu toate subfinanţările sistemului suntem oameni ambiţioşi şi vrem să punem umărul la ridicarea României, însă nu ne iese pe de-a întregul. Deşi foarte mulţi ingineri IT, medici, avocaţi, cercetători, economişti renumiţi sunt absolvenţi ai liceului nostru şi o bună parte sunt studenţi sau absolvenţi ai universităţilor renumite din lume precum Harvard, Princeton, Stanford, Oxford, Cambridge, Imperial College etc, nu avem niciun absolvent al ultimilor 20 de ani care să facă parte din Parlament sau Guvern. Oare de ce?

În societatea românească se observă o plăcere a distrugerii a tot ceea ce este valoros şi, deşi suntem convinşi că orice este perfectibil şi ne propunem să fim în viitor şi mai buni, nu vom putea fără un cadru legislativ în care cei care au probleme să fie consiliaţi şi eventual înlăturaţi şi nu vom reuşi nici dacă posturile de profesor vor mai fi ocupate de oameni refuzaţi de alte sisteme ce nu oferă o pregătire specializată.

Pentru copiii care ne provoacă în fiecare zi, dându-ne speranţe în viitor şi oferindu-ne motive de a fi tot mai buni ca profesori şi ca oameni, vom merge mai departe pe acelaşi drum al performanţei, al verticalităţii, adică tot ceea ce înseamnă tradiţie şi calitate marca „Tudor Vianu”.

Roxana Alexandru

prof. Monica Dumitrache

prof. Carmen Minca

prof. Mirela Marcu

prof. Elena Voicila

prof. Andreea Dumitru

prof. Iulia Manicea

prof. Claudia Anghel

prof. Maria-Elena Panaitopol

prof. Anca Leuciuc

prof. Oana-Maria Chioveanu

prof. Cătălina Enescu

prof. Alina Moraru

prof. Delia-Monica Georgescu

prof. Cristina Issa

prof. Iolanda Podeanu

prof. Maria-Ramona Nedea

prof. Cristina Vasile

prof. Georgiana Sarbu

prof. Elena Drăgan

prof. Irina Iosupescu

prof. Carmen Pleşa

prof. Eliza Manz

prof. Victor Manz

prof. Marcel Homorodean

prof. Armand Martinov

prof. Ovidiu Şontea”

Şi elevii din Colegiul Tudor Vianu au lansat o petiţie pentru susţinerea profesorului de matematică.

Spynews
Iustina de la Insula iubirii, prima imagine cu fetița ei și a lui Cornel! Postarea cu care și-a înduioșat fanii / FOTO
Bzi.ro
Irina Loghin a ajuns la poliție! „Sunt extrem de supărată și întristată!”
Fanatik.ro
Vacanța unei românce s-a transformat într-un coșmar. A lăsat pe altcineva să-i conducă mașina prin Istanbul, aflându-se în dreapta, și a rămas fără ea. Polițiștii i-au confiscat-o: „Cei de la Consulat m-au băgat și mai tare în ceață”
Capital.ro
Când se schimbă, de fapt, banii în România? Se va trece la Euro: Ani foarte grei
Playtech.ro
CUTREMURĂTOR! Drama prin care a trecut Selina. Detalii șocante din trecutul iubitei lui Victor Slav
DailyBusiness
BANI GREI pentru educație! Iată cât costă începutul școlii în România
Adevarul
Vladimir Putin schimbă tactica pentru a îngenunchea Ucraina
Spynews
Primele declarații ale lui Alfred Bulai după percheziții. “Câtor studente le-ați zis să se dezbrace?” Sociologul: “Hai, măi, lăsați-mă! “
Spynews
Cele mai frumoase imagini de la botezul fiicei Laurei Cosoi! Ce nu s-a văzut până acum de la marele eveniment | FOTO
Evz.ro
Cele mai nebunești acțiuni ale marilor „spioni” Coldea și Dumbravă constatate de DNA
Ego.ro
”M-au torturat ca pe Isus!” Ce a pățit în închisoare Gheorghe Dincă
Prosport.ro
Avem detaliile fabuloase din dosarul secretizat în care Florinel Coman a primit 11 luni de închisoare! Cum a luat permisul fals din Ucraina și câți bani a dat
wowbiz.ro
Fiica lui Adrian Minune divorțează! Karmen a dat vestea în urmă cu puțin timp
Cancan.ro
Bomba anului! Ilie Năstase se 'călugăreşte'. Se retrage lângă mănăstire
Playsport.ro
ĂSTA e apartamentul INDECENT al lui Țiriac! E cât 10 terenuri de tenis și are pat cât o „garsonieră”, de 16 metri pătrați, tapițat cu piele de elefant
kanald.ro
Ea este Andreea, tânăra de doar 18 ani care a fost lovită mortal de un TIR! Adolescenta coborâse din microbuz și a vrut să traverseze strada
Capital.ro
Traian Băsescu s-a cutremurat: Îl plângea că e pe moarte! Răsturnare totală de situaţie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
stirilekanald.ro
S-a aflat de ce s-a sinucis Ionuț! Ce durere cruntă îl apăsa, de fapt
substantial.ro
Naționala României a ajuns în Priștina pentru debutul în Nations League împotriva Kosovo
MediaFlux
L-au ciuruit. DONALD TRUMP, mai sărac cu 163 milioane de dolari
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...