Lucian Isar afirmă că pe îl va da în judecată pe Victor Ponta pentru declaraţia acestuia din urmă pe Facebook, remarcând faptul fostul şef al Executivului „are deja experienţă cu instanţele”.
„Am vorbit în spaţiul public, de mai multe ori, despre cazuri dureroase pentru domnia sa, OMV, Roşia Montană, Rompetrol şi altele. Probabil că se simte exclus din dezbaterea publică, iar prezenţa mea la DNA, în calitate de martor, la o plângere pe care am formulat-o, i-a oferit pretextul de a mai arunca nişte mizerii în spaţiul media. Sau a reacţionat, preventiv, panicat. Nu ştiu şi nici nu mă interesează resorturile minciunilor sale. Îl anunţ pe tânărul calomniator că va trebui să apară în faţa instanţei, deoarece îl voi acţiona în justiţie. Oricum are deja experienţă cu instanţele. Un drum în plus sau în minus la tribunal nici nu va conta pentru domnia sa”, a declarat Lucian Isar pentru Mediafax.
Fostul premier Victor Ponta susţine că fostul ministru delegat pentru mediul de afaceri Lucian Isar ar fi cerut avantaje personale de la un mare investitor american, potrivit informaţiilor pe care le-ar fi primit de la instituţiile specializate ale statului pe când conducea Executivul.