Adela Popescu, prima imagine cu burtica de gravidă: „E prima oară când bebeluşul apare la televizor”

Adela Popescu şi soţul ei, Radu Vâlcan trăiesc cea mai frumoasă perioadă din viaţa lor: urmează să devină părinţi pentru prima dată.
Romania TV
10 feb. 2016, 13:01
Adela Popescu, prima imagine cu burtica de gravidă:

Adela Popescu a povestit, anul trecut, pe blogul său cum şi-a anunţat familia şi prietenii de Crăciun că este însărcinată. Vedeta a trecut deja de primul trimestru de sarcină, iar burtica i s-a crescut considerabil.

Dacă până acum, Adela Popescu a ales să îmbrace doar ţinute largi, care să îi ascundă sarcina, de ziua de naştere a soţului ei, aceasta a decis să îmbrace o rochiţă neagră, mulată pe corp, care îi evidenţia burtica. Pentru că mometul s-a întâmplat chiar în timpul emisiunii pe care o prezintă, ‘Vorbeşte lumea”, Adela Popescu a fost extrem de emoţionată, potrivit click!.ro

„Este pentru prima oară când îmi arăt burtica, că până acum mi-am luat cămăşuţe, mi-am luat pantalonaşi, rochiţe largi. Aoleu, ce emoţii am, e prima oară când bebeluşul apare la televizor. Să ştii că a mişcat chiar de curând şi sunt foarte fericită, e un sentiment unic, şi am vrut pentru prima oară să anunţ aici că totul e bine!”, a declarat Adela Popescu.

Citeşte şi  Adela Popescu a aflat sexul copilului. Cântăreaţa, emoţionată: Viaţa ştie ce e mai bine pentru noi

Spynews
Semnul de circulație care provoacă migrene șoferilor! Sunt foarte puțini oameni care știu ce semnificație are acest indicator rutier
Bzi.ro
Cum să scapi nevătămat după o întâlnire cu ursul. Ce greșeli fac turiștii de la noi care merg în drumeții
Fanatik.ro
Condimentul preferat al românilor, periculos pentru sănătate. Crește alarmant nivelul de stres
Capital.ro
Gratis de la stat pentru proprietarii de teren și case din România. Mergi la Primărie până pe 10 septembrie
Playtech.ro
Medicul lui Shannen Doherty, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața celebrei actrițe: Nu era pregătită să plece
DailyBusiness
Lovitură cruntă! Facturile vor ajunge la sume colosale
Adevarul
Situație jenantă pentru România în SUA. Iohannis l-a trimis pe Ciucă la dineul de la Casa Albă, dar americanii nu l-au primit
Spynews
Cele 12 zodii din horoscop sunt afectate de căldură în mod diferit. Cine stă pe Facebook, Instagram și TikTok ca să vadă ce fac alții
Spynews
Ce preparate de lux au servit superstarurile internaționale la Beach, Please! Preferințele lui Wiz Khalifa l-au surprins pe chef Janni Alexandridis: ”A fost un pic ciudat” / VIDEO
Evz.ro
Documentul de care depinde plata a sute de mii de pensii. Trebuie depus de urgență
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
„Am împins-o în râpă ca să mă salvez” Atitudinea șocantă a tânărului cu care Diana Maria era în pădure în ziua în care a fost sfâșiată de urs. Declarațiile lui au scandalizat pe toată lumea
Cancan.ro
După atacul ursului din Bucegi, un alt animal SĂLBATIC a luat cu ASALT LITORALUL. Turiștii de la Marea Neagra au fost îngroziți VIDEO
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Recalcularea pensiilor, la un pas de finalizare! Primele decizii de recalculare au fost trimise! Când ajung documentele și ce pensionari vor beneficia de majorări de 700 de lei
Capital.ro
Rămâi fără certificatul de înmatriculare. Se reține pe loc talonul auto și iei amendă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Secretul care îți aduce prețuri mai mici la facturi, dezvăluit Ministrul Energiei! Nu trebuie să faci asta sub nicio formă între orele 18:00 și 21:00
substantial.ro
Medicul stomatolog Marina Gavril, găsită moartă în cabinetul din Brăila
MediaFlux
ADEVERINȚA care MĂREȘTE PENSIA. Când trebuie DEPUSĂ obligatoriu
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'