Schimbări majore privind acordarea doctoratelor. Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică proiectul

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a lansat miercuri, 10 februarie, în dezbatere publică, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011. Modificările şi completările vizează reglementarea cadrului legislativ privind desfăşurarea şi finalizarea studiilor doctorale.
Roxana Gagiu
10 feb. 2016, 16:58
Schimbări majore privind acordarea doctoratelor. Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică proiectul

Ministrul educatiei Adrian Curaj a anuntat miercuri ca a prezentat in Guvern partea finala a pachetului legislativ privind doctoratele. Adrian Curaj a precizat ca in urma aplicarii noului pachet legislativ, vor fi responsabilizate universitatile, insa va fi intarit si Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU). Miercuri după-amiaza, Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică proiectul de ordonanţă de urgenţă privind modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale.

Legea educației naţionale conţine în prezent prevederi care reglementează circuitul educaţional la nivel de studii de doctorat, însă prevederile referitoare la retragerea diplomei şi a titlului de doctor, care initial au fost reglementate prin Legea nr. 206/2004 cu modificările și completarile ulterioare au fost abrogate prin Ordonatanta nr. 2/2016 pentru modificarea Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare.

Activitatile realizate pe perioada studiilor de doctorat sunt activităţi ştiinţifice, și totodată sunt etape din activitatea educaţională, activitate ce se finalizează cu o diplomă. Titlul de doctor se atribuie prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, după validarea tezei de doctorat de către CNATDCU.

Analiza contestaţiilor depuse de candidaţii la admitere, de studenţii examinaţi, de absolvenţi în cursul examenelor de finalizare a studiilor, este în exclusivitate de competenţa instituţiilor de învăţământ superior, conform propriilor regulamente instituţionale şi prevederilor Cartei universitare.

Teza de doctorat se elaborează conform cerinţelor stabilite de IOSUD prin regulamentul de organizare şi desfăşurare a programelor de studii universitare de doctorat şi în concordanţă cu reglementările prevăzute în codul studiilor universitare de doctorat. Comisia de susţinere publică a tezei de doctorat, denumită în continuare comisie de doctorat, este propusă de conducătorul de doctorat şi aprobată de conducerea IOSUD.

Comisia de doctorat este alcătuită din cel puţin 5 membri: preşedintele, ca reprezentant al IOSUD, conducătorul de doctorat şi cel puţin 3 referenţi oficiali din ţară sau din străinătate, specialişti în domeniul în care a fost elaborată teza de doctorat şi din care cel puţin doi îşi desfăşoară activitatea în afara IOSUD respective.

Membrii comisiei de doctorat au titlul de doctor şi au cel puţin funcţia didactică de conferenţiar universitar sau de cercetător ştiinţific gradul II ori au calitatea de conducător de doctorat, în ţară sau în străinătate.

Teza de doctorat se susţine în şedinţă publică în faţa comisiei de doctorat, după evaluarea de către toţi referenţii. Susţinerea tezei de doctorat poate avea loc în prezenţa a cel puţin 4 dintre membrii comisiei de doctorat, cu participarea obligatorie a preşedintelui comisiei şi a conducătorului de doctorat. Susţinerea publică include obligatoriu o sesiune de întrebări din partea membrilor comisiei de doctorat şi a publicului. Pe baza susţinerii publice a tezei de doctorat şi a rapoartelor referenţilor oficiali, comisia de doctorat evaluează şi deliberează asupra calificativului pe care urmează să îl atribuie tezei de doctorat.

Calificativele care pot fi atribuite sunt: „Excelent”, „Foarte bine”, „Bine”, „Satisfăcător” şi „Nesatisfăcător”. De regulă, calificativul „Excelent” se acordă pentru maximum 15% dintre candidaţii care obţin titlul de doctor într-un anumit IOSUD, în decursul unui an universitar. Dacă studentul-doctorand a îndeplinit toate cerinţele prevăzute în programul de cercetare ştiinţifică şi aprecierile asupra tezei de doctorat permit atribuirea calificativului „Excelent”, „Foarte bine”, „Bine” sau „Satisfăcător” comisia de doctorat propune acordarea titlului de doctor, propunere care se înaintează CNATDCU, spre validare. CNATDCU, în urma evaluării dosarului, propune ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului acordarea sau neacordarea titlului de doctor.

Titlul de doctor se atribuie prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, după validarea tezei de doctorat de către CNATDCU.

În cazul în care CNATDCU invalidează argumentat teza de doctorat, IOSUD primeşte din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului o motivaţie scrisă de invalidare, redactată în baza observaţiilor CNATDCU. Lucrarea de doctorat poate fi retransmisă CNATDCU în termen de un an de la data primei invalidări. Dacă lucrarea de doctorat se invalidează şi a doua oară, titlul de doctor nu va fi acordat, iar studentul-doctorand va fi exmatriculat.

În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică şi management universitar sau de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan: (….)

  • retragerea titlului de doctor; (….). Pentru abaterile de la buna conduită în cercetare-dezvoltare ale personalului din cadrul instituţiilor de învăţământ superior, constatate şi dovedite, Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării stabileşte aplicarea uneia sau mai multora din următoarele sancţiuni: (….)
  • retragerea calităţii de conducător de doctorat sau a atestatului de abilitare;
  • retragerea titlului de doctor; (…)

Prezentul act normativ nu transpune legislaţie comunitară şi nu creează cadrul pentru aplicarea directă a acesteia.

Schimbări preconizate

Proiectul de act normativ are următoarele obiective:

– crearea unui mecanism clar privind desfăsurarea învâţâmântului la nivelul doctorat;

– clarificarea şi etapizarea concretă a actiunilor de emitere a diplomelor şi titlurilor la nivel universitar;

– întărirea autonomiei universitare si uniformizarea atributiilor si responsabilităţilor la toate nivelurile de studii universitare: licenţă, masterat, doctorat;

– stabilirea atribuţiilor privind procedurile şi etica la nivelul învăţământului universitar.

CNATDCU va avea un nou rol important, fundamental legat de autonomia instituțiilor de învățământ superior. Astfel, schimbările preconizate vor avea ca punct de pornire abrogarea unora din situatiile expuse mai sus si, totodată, modificarea si completarea unor prevederi, după cum urmează:

  • Contestațiile referitoare la finalizarea studiilor doctorale se soluționeaza conform prevederilor codului studiilor universitare de doctorat. Titlul de doctor se acordă de către instituţia organizatoare de doctorat prin dispoziția rectorului sau după caz a președintelui Academiei Române, după primirea notificării din partea CNATDCU care atestă rezultatul verificării calității procesului de acordare a titlului de doctor.
  • Teza de doctorat se elaborează, se evaluează si se susține public conform cerinţelor stabilite de IOSUD prin regulamentul de organizare şi desfăşurare a programelor de studii universitare de doctorat şi în concordanţă cu reglementările prevăzute în codul studiilor universitare de doctorat.
  • Diploma de doctor se acordă de către instituția organizatoare de doctorat prin dispoziția rectorului sau, după caz, a președintelui Academiei Române, după primirea notificării din partea CNATDCU, care atestă respectarea cerințelor procedurale de acordare a titlului de doctor. După acordarea titlului de doctor, instituția organizatoare de doctorat eliberează diploma de doctor. Condițiile și etapele în care teza de doctorat devine document public sunt stabilite prin codul studiilor universitare de doctorat.
  • Sesizările cu privire la nereguli în acordarea titlului de doctor sunt analizate de comisia de etica a IOSUD sau, dupa caz, de catre CNATDCU conform reglementarilor din Codul studiilor universitare de doctorat.

Deciziile acestora, avizate juridic, constituie aviz conform pentru rector respectiv presedintele Academiei Romane.

In cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică şi management universitar sau de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan:

  • retragerea calităţii de conducător de doctorat;
  • retragerea titlului de doctor acordat prin ordin al ministrului educației;
  • retragerea acreditării şcolii doctorale, ceea ce implică retragerea dreptului şcolii doctorale de a organiza concurs de admitere pentru selectarea de noi studenţi-doctoranzi.

In cazul nerespectării criteriilor de etică și deontologie profesională, titlul de doctor se retrage prin decizia rectorului sau, după caz, a președintelui Academiei Române, pe baza raportului comisiei de etică a instituției de învățământ superior/Academiei Române, sau după caz, a raportului CNATDCU.

Pentru titlurile de doctor obținute prin ordin al ministrului educației, în baza deciziei de retragere a titlului, semnată de către rector sau, după caz, de președintele Academiei Române, cu avizul conform CNATDCU, ministrul educației naționale și cercetării științifice emite ordinul de retragere a titlului de doctor. Din momentul comunicării dispozitiei de retragere a titlului, diploma de doctor încetează să mai producă efecte juridice.”

CNATDCU va avea și următoarele atribuții:

  • verifică respectarea cerințelor procedurale de acordare a titlului de doctor;
  • analizează si decide asupra sesizarilor și contestațiilor referitoare la procesul de acordare sau retragere a titlului de doctor conform reglementarilor din codul studiilor universitare de doctorat;
  • realizează monitorizarea școlilor doctorale din România, conform reglementarilor legale.

Sugestiile şi propunerile celor interesaţi sunt aşteptate la adresa de email [email protected].

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
Capital.ro
Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Român condamnat la închisoare în Marea Britanie pentru trafic de imigranți ilegali. A fost prins cu patru vietnamezi în mașină
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Vestea care le strică sfârșitul de an românilor. Totul se schimbă de la 1 ianuarie
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Cât costă o noapte de cazare la hotelul de 5 stele în care Andra și Cătălin Măruță au petrecut Crăciunul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dispar banii cash? Limită pentru cei care retrag numerar de la ghișeu sau de la bancomate
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Zelenski solicită Statelor Unite mărirea ajutorului militar pentru Ucraina
MediaFlux
ANUNȚ despre PENSIILE DIN IANUARIE! ÎNGRIJORĂRI pentru PENSIONARI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)