„Germania, Grecia și Turcia au făcut o cerere comună pentru o misiune de supraveghere în Marea Egee”, a declarat această sursă la Bruxelles.
Obiectivul este de a avea „o viziune clară a situației pe coasta turcă”, unde activitatea traficanților de migranți este înfloritoare, printr-o partajare în timp real a informațiilor, a precizat sursa.
Dacă o astfel de operațiune de supraveghere frontalieră se naște, ar fi o premieră pentru NATO, organizație militară defensivă care până acum a refuzat să se implice direct în grava criză migratorie din Europa, fără precedent de la Al Doilea Război Mondial, notează France Presse, potrivit Agerpres.
Această propunere a fost prezentată secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, care îi va informa, joi, pe cei 28 de miniștri ai apărării ai coaliției militare conduse de Statele Unite, reuniți la Bruxelles.
Citeşte şi Navele NATO împânzesc Marea Neagră. Operaţiune militară de amploare
Operațiunea trebuie apoi să fie pusă pe picioare de autoritățile militare ale organizației, în timp ce orice decizie necesită consens. Berlinul, Atena și Ankara speră că „va merge repede”, potrivit sursei germane.
Germania conduce în prezent un grup de nave de război ale NATO în estul Mediteranei, angajate pentru această operațiune destinată să completeze activitatea agenției europene de supraveghere a frontierelor Uniunii Europene, Frontex.
Dacă va fi pusă pe picioare, viitoarea operațiune va fi sub comandament german. Nave militare grecești și turcești vor participa la ea, dar ele vor opera fiecare în apele lor teritoriale. Danemarca de asemenea este de așteptat să contribuie cu un vas, potrivit sursei guvernamentale.