Mădălin Voicu, la Comisia juridică: „L-am rugat pe Teodorovici să-l primească pe Păun. Mă scot în faţă ca pe urs”

Mădălin Voicu s-a prezentat joi la Parlament, împreună cu avocatul său, pentru a studia cele 5.000 de pagini ale dosarului în care este acuzat, alături de deputatul Nicolae Păun, de fapte de corupţie în legătură cu fonduri europene destinate romilor defavorizaţi. Prejudiciul calculat de procurori este de 6 milioane de euro. Comisia Juridică se va pronunţa luni în privinţa cererii DNA de încuviinţare a arestării celor doi deputaţi. 
Filip Stan
11 feb. 2016, 09:28
Mădălin Voicu, la Comisia juridică:

UPDATE ora 12.20 Mădălin Voicu le-a declarat jurnaliştilor, pe holul Parlamentului, că a văzut în dosarul DNA că i-au fost ascultate telefoanele şi că aşteaptă să i se demonstreze cu probe vinovaţiile.

Avocatul studiaza in continuare dosarul. El isi noteaza lucruri pe care, probabil, le va specula.

Interceptarile din dosar sunt foarte frumoase. Interceptarile sunt ciudate. Au un grad de banalitate pe care presupun ca nu il pot folosi domnii de la DNA. Eu nu pot sa ma bag in treaba lor. Cum ei nu se baga in simfoniile lor, nici eu nu ma bag in treaba lor.

Eu nu am nevoie sa ma apar. Va spun un lucru. Astept sa mi se demonstreze cu probe vinovatiile pe care le-am citit„, a spus Mădălin Voicu.

Acesta a mai precizat care este motivul pentru care DNA cere reţinerea şi arestare preventivă a sa. „Ei spun ca sunt suspiciuni rezonabile si sa nu pun in pericol… Sunt bau-bau„, a adăugat Voicu.

Parlamentarul a explicat şi episodul în care a intervenit pe lângă ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici, pentru a-l primi la el pe deputatul Nicolae Păun.

Problemele legata de interventiile mele erau legate de un telefon pe care l-am dat domnului Teodorovici, pe care l-am rugat sa il primeasca pe deputatul Paun si chestie care s-a intamplat, dupa care lucrurile au decurs normal. Eu nu am facut decat sa ajut, in speranta ca prin proiect, lucrurile se vor rezolva. De buna credinta am sprijinit. Nu am bagat pile. Paun putea sa intervina la Teodorovici, la fel cum am facut eu, numai ca eu fiind prieten si coleg de partid, am facut oficiul asta prin telefon, nu m-am dus cu el de brat. Ce au discutat ei, nu stiu.

Nu am facut niciun fel de vizita undeva, pe care sa o putem considera ca facand parte dintr-o chestie de trafic de influenta. Sa dai un telefon unui prieten, sa ii spui sa il primeasca pe X sau Y , vi se pare trafic de infleunta?

Atunci nu au stiut ce voia Paun sa vorbeasca cu Teodorovici, dar am presupus ca fiind vorba despre proiecte de genul asta, am presupus ca despre asta ar putea fi vorba.

Nu am luat niciodata niciun ban de nicaieri, doar pe stat de plata. La mine nu exista problema asta nici cu spalare de bani„, a explicat Mădălin Voicu.

Acesta a explicat şi legătura soţiei sale cu acest dosar. „Sotia mea, care pe vremea aceea nu era sotia mea, fiind cadru didactic si avand si abilitati in a preda cursuri legate de primul proiect, prin 2009-2010, a fost asistenta. Apoi vazand ca lucrurile incep sa se incurce, s-a retras„, a spus Voicu.

Eu acum vad ce era in proiect, nu am stiut. Proiectul era bine gandit, in ideea ca facei cursuri cu oameni, care apoi trebuiau angajati sau aliniati in societate, chestie care nu s-a intamplat, de vreme ce s-au sesizat pentru ca s-au facut deturnari de fonduri. Nu am o suparare pe Nicu Paun. Pot sa ii reprosez ca nu m-a anuntat care sunt conditiile proiectului. Ei ma scot in fata ca pe urs. Din cauza unor lucruri, trebuie sa platesc oalele sparte ale altora„, le-a mai spus Mădălin Voicu jurnaliştilor, la Parlament.

Întrebat de jurnalişti dacă va face o recomandare pentru colegii deputaţi, în privinţa votului din plen, Mădălin Voicu a spus că nu ”îşi permite” să facă recomandări nimănui. De asemenea, el a explicat că deputaţii îl cunosc suficient de bine ca să nu mai fie nevoie de aşa ceva.

După ce vor fi studiate dosarele, deputaţii din Comisia juridică se vor reuni pentru a da un raport. Deputatul UNPR Eugen Nicolicea a precizat că şedinţa Comisiei pe tema cazurilor Voicu şi Păun va avea loc luni, de la ora 10.30.

––––––––––––––––––––––––––––––

Mădălin Voicu a ajuns joi la Camera Deputaților pentru a studia dosarul în care procurorii DNA cer reținerea și arestarea sa pentru fapte de corupție.

El a venit la Comisia juridică însoțit de avocatul său și nu a dorit să facă declarații. A spus doar că, deocamdată, își studiază dosarul. Dosarul are 19 volume, care totalizează aproape 5.000 de pagini.

Comisia juridică a Camerei Deputaților se va reuni, luni, începând cu ora 10,30, pentru a analiza cererile DNA de reținere și arestare preventivă în cazul deputaților Mădălin Voicu și Nicolae Păun, a anunţat deputatul Eugen Nicolicea, membru al comisiei.

DNA a trimis la Camera Deputaţilor solicitarea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a deputaților Mădălin Voicu şi Nicolae Păun. Cei doi sunt acuzaţi de deturnare de fonduri, trafic de înfluenţă şi spălare de bani, în legătură cu proiecte de incluziune socială a romilor, finanţate cu milioane de euro din bani europeni. Prejudiciul calculat de procurori se ridică la 6 milioane de euro.

Procurorii DNA îl acuză pe deputatul Nicolae Păun că, în calitate de preşedinte al Asociației Partida Romilor Pro Europa, a deturnat fonduri europene destinate programelor de incluziune socială a romilor. Mădălin l-ar fi ajutat cu aprobarea programelor pentru romii defavorizaţi şi ar fi beneficiat, astfel, de beneficii pentru soţia sa, care primea un salariu consistent de la Asociaţie fără să facă nimic. 

Citeşte şi: DNA cere arestarea deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun. Comisia Juridică va da raport până luni

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Repartitoare de căldură, obligatorii din ianuarie 2025. Cum se schimbă factura la căldură
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Viața la bloc 2024. Este obligatoriu pentru asociația de proprietari! Trebuie să respecte legea
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy