Premierul desemnat a ţinut o conferinţă de presă în acest sens, duminică seară, imediat după anunţarea rezultatelor EXIT POLL a alegerilor din Franţa, alături de Corina Dumitrescu.
„Referitor la situaţia din ultimele zile, acuzele şi discuţiile pe tema propunerii Corinei Dumitrescu la Ministerul Educaţiei, am apreciat că doamna profesor Dumitrescu a dat răspunsuri punct cu punt la ceea ce presa ridicase asupra sa. Propunerea mea către ea fost facuta cu toată buna-credinţa şi încrederea. Era foarte important ca prestigiul personal şi profesional al domniei sale să nu aibă de suferit iremediabil în urma acestor zile fierbinţi pentru dânsa şi pentru mine. Deciziile politice şi dureroase trebuie să le iau eu. Am considerat că Ministerul Educaţiei are imediat de organizat admiterea şi cât de complicată iaţi văzut că este înscrierea în clasa pregătitoare, Bac-ul , admiterea la liceu. Nu unul care trebuie să se vadă cu dumneavoastră şi să răspundă la întrebări. Trebuie să nominalizez o altă persoană pentru Ministerul Educaţiei. Mâine dimineaţă, conform procedurilor, voi propune pe senatorul PSD de Bihor Ioan Mang”, a declarat Victor Ponta.
La finalul conferinţei de presă, Corina Dumitrescu a spus că doreşte să-i mulţumească lui Victor Ponta pentru încrederea acordată şi i-a urat succes lui Ioan Mang.
Cine este Ioan Mang
Ioan Mang este senator de Bihor, membru în Comisia pentru învăţământ. El este, din 2003, profesor universitar la Universitatea Oradea.
Ioan Mang, în vârstă de 54 de ani, este profesor la Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţie a Universităţii din Oradea, potrivit CV-ului postat pe blogul său.
Senatorul Ioan Mang, care din 2008 a fost preşedinte interimar al PSD Bihor, a câştigat, în iunie 2007, alegerile pentru şefia organizaţiei judeţene a PSD, în pofida atacurilor contracandidatului său, fostul deputat Mihai Bar, care l-a acuzat de transformarea statutului partidului în „hârtie igienică”.
Parlamentarul Ioan Mang a declarat marţi, 5 iulie 2011, că ministrul Funeriu vrea să transforme eşecul elevilor de la Bacalaureat în victoria sa politică.
În iulie 2011, Ioan Mang sărea la gâtul ministerului Educaţiei de atunci, Daniel Funeriu, spunând că ar fi trebuit să-şi dea demisia în urma rezultatelor la bacalaureat. Conform senatorului principala vină a ministrului ar fio fost aceea că şi-a asumat decizii majore fără nicio consultare cu partenerii sociali şi factorii de decizie din Parlamentul României.