Profesorul Graeme Ruxton de la Universitatea St. Andrews din Scoţia, spune că marile animale şi-au petrecut 150 de ani emanând metan, un gaz care contribuie la efectu de seră şi prin urmare, la încălzirea globală.
Echipa profesorului a calculat că animalele produceau, împreună, peste 520 de milioane de tone de metan pe an, mai mult decât toate sursele din ziua de azi. Se crede că aceste cantităţi imense ar fi fost suficiente pentru a încălzi planeta. Este posibil chiar ca schimbările climatice să fi fost atât de catastrofale, încât să fi dus la dispariţia dinozaurilor.
Unul din animalele preistorice, un argentinosaurus de 90 de tone, care măsura 42 de metri lungime, consuma cel puţin jumătate de tonă de mâncare pe zi. Apoi, acesta ar fi produs mii de litri de metan pe zi, faţă de vacă, de exemplu, care produce doar 200 de litri de metan pe zi, arată studiul.
Metanul reţine căldura în atmosferă de 20 de ori mai mult decât dioxidul de carbon. Este creat de mai multe surse precum gropile de gunoi, gazul natural, petrol sau activităţile agriculturale şi de… flatulenţe.
Cercetătorii susţin că oamenii au ridicat nivelul de gaz din atmosferă de 2,5 ori mai mult decât ar fi trebuit să fie în mod normal şi că acesta este responsabil pentru 20% din încălzirea globală modernă.