Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Adrian Curaj, a declarant astăti în cadrul unei conferințe de presă că acordarea și retragerea titlurilor de doctor vor fi în atribuția instituției organizatoare adică a universităților. De asemenea, ministrul Curaj a anunțat că toate școlile doctorale vor trece în perioada imediat următoare printr-un proces de evaluare internațională.
„De acum înainte, acordarea și retragerea vor fi în atribuția instituției organizatoare de studii universitare de doctorat, adică a universități și a Academiei Romane. Mecanismul propus este natural: cine organizează studiile doctorale își asumă responsabilitatea privind calitatea și integritatea, și, ia decizia de acordare a titlului. Nu eram acum, aici, dacă acest lucru era clar!”, a declarat Adrian Curaj.
Conform ministrului Educației, Consilul National pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) va fi instanța de apel la deciziile universităților privind doctoratele.
„CNATDCU verifică procedura și se asigură de calitatea procesului de acordare a titlului. Pentru toate situațiile, nepunerea în aplicare a deciziilor CNATDCU de către instituția organizatoare de studii universitare de doctorat, atrage suspendarea școlii doctorale”, a mai declarat ministrul Curaj.
„Modificările propuse creează condițiile necesare pentru a permite recredibilizarea școlilor doctorale, dacă și acolo unde este cazul, întărirea integrității academice și, recăpatarea sau, după caz, consolidarea prestigiului universitpșilor din România. Miza este mare, consolidarea autonomiei universităților și creșterea responsabilității publice a acestora”, a subliniat ministrul Educației.