Actriţa Paula Chiriac a trebuit s-o imite pe Cornelia Catanga, astfel că a fost machiată şi aranjată precum celebra artistă. Şi-a pus o pernă în zona abdomenului, pentru a părea mai grasă, şi a interpretat piesa „Seara asta vreau să beau”. Originalul nu a fost deloc impresionat, ba chiar a blamat interpretarea actriţei.
„Paula ştie să şi cânte? Nu am auzit de ea în domeniul muzical, cât despre modul în care a cântat nu sunt deloc mişcată. Paula nu şi-a meritat premiul, a cântat fals, cum să semene cu mine? Nu cred că a fost cea mai bună dintre toţi concurenţii. Nu am înţeles de ce i-au băgat perna aia sub rochie, că eu nu am burtă. Iar gluma aceea cu Mexicanul şi datul cu scaunul în cap a fost de prost gust„, a declarat Cornelia Catanga pentru Click.ro.
Cântăreaţa nu a iertat-o nici pe jurata Ozana Barabancea:
”Şifonierul ăla în opt uşi a zis despre mine că nu am sensibilitate, vibrato, că am o voce metalică. Păi aţi auzit-o pe-asta în ce hal cântă? Cei de la restaurantul Şarpele Roz nu ştiau cum să scape de ea. Ea nici nu ştie să facă diferenţa între muzica lăutărească şi muzica de petrecere”, a mai spus Catanga.
Cornelia Catanga a spus însă că Pepe o imită cel mai bine:
„Da, cu Pepe am avut un duet pe cinste, el mă imită cel mai bine, nu cum a încercat Paula„, ne-a mai spus Cornelia.
Sâmbătă seara a avut loc prima ediţie a celui de-al nouălea sezon al show-ului „Te cunosc de undeva”. Printre concurenţii acestei ediţii se numără Anca Ţurcaşiu, Nicoleta Nucă, Feli Donose, Theo Rose, Liviu Teodorescu, Geørge, Liviu Vârciu, Andrei Ştefănescu.