„Crearea de conturi personale la pensiile publice este o idee pe care am mai exprimat-o şi vom încerca să facem cadrul legislativ. Adică şi sistemul de pensii public să fie bazat tot pe conturi personale, aşa încât persoana nou încadrată în muncă, pentru că aşa se va aplica, banii pe care îi dă angajatul şi angajatorul să fie contabilizaţi într-un cont, în aşa fel încât fiecare persoană să fie responsabilă asupra viitorului ei şi niciun guvern să nu mai intervină în Legea pensiilor, că mai scad, că mai cresc. Este o lege care trebuie făcută şi pe sistemul pilonului II, în sensul că banii investiţi vor fi contabilizaţi şi vor duce la creşterea sumei pe care persoana o va avea în cont”, a explicat Mariana Câmpeanu.
Ea a spus că această lege trebuie să fie făcută deoarece nu se mai poate merge pe „această redistribuire între generaţii” şi pentru că în prezent cursul economic mondial este altul.
„Sunt persoane mai puţin ocupate în câmpul muncii, ca număr, dar asta nu înseamnă că ele nu pot să aibă activităţi. Nu trebuie să am neapărat un loc de muncă într-o instituţie. Pot să muncesc şi acasă, pot să muncesc cu timp parţial, să am venituri cumulate din alte activităţi şi eu să-mi constitui fondul de pensii aşa cum cred”, a explicat ministrul propus al Muncii.